Poezie
singurătatea
file de jurnal afectiv
1 min lectură·
Mediu
locuiește într-o casă goală
are pat chiar și canapea
telefon fără număr
o clanță ruginită
un fel de fântână
în care tac greierii
tresare adesea
își pipăie mute silabele:
oare, mai este, oare, mai e?!
nu face zgomot
de mult a învățat
să fie pe neauzite
acest lunecuș nesfârșit
la capătul căruia
îți pierzi numele
aproape sigur poartă
centura castității
perfect rezonantă
cu albul pereților
se sperie de propriul trecut
ca de prea multă lumină
și trece pe vârfuri
își scuipă în sân
stinge toate culorile
singurătatea
are un pat
telefon fără număr
o clanță ruginită
și lucrurile ar vorbi... ar spune...
habar n-au ele de cuvinte... de iubire....
oamenii trec / dau din cap:
nu locuiește nimeni aici!
023.164
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Luminita Teleoaca. “singurătatea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-luminita-teleoaca/poezie/14124997/singuratateaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DT... să nu "uităm"... cuvintele, ele ne pot scoate adesea din rătăcire / singurătate, cu o condiție: să știm să le respectăm! Iar respectul implică multe, nu în ultimul rând Iubirea!
Mulțumesc!
Mulțumesc!
0
„Prea multă lumină’’ face adevărul dureros, iar prea puțină lumină mărește tenebrele cu consistențe de mistificări.