Poezie
nu sunt a ta (2)
file de jurnal afectiv
1 min lectură·
Mediu
e primăvară și
anotimpul ăsta îmi revendică
discontinuitățile toate înălțimile
nu pot rămâne indiferentă
uite cum rup din mâini
din respirație
din puținele cuvinte ce au supraviețuit
codurilor tăcerii
am degetele reci / niciodată nu-mi ajunge
oxigenul
învăț să fiu și fără să spun
„mâine voi...”
destulă clipa în care
țipătul doare – semn că
sunt vie!!
sunt o femeie
cu probleme nocturne
pur hormonale
învățând să moară conștient în albul
nopților de insomnie
..... sunt a rochiei roșii
a eșarfei sălbatice pe care
nu le-am avut niciodată... care neiertător
îmi intră în piele...
sunt a miliardelor de miliarde de celule
ieșite din mine
așezându-se în iarbă în rând cu
gândurile cerului când
Dumnezeu are rău de înălțime
sunt a tastelor negru-cu-alb ce suferă de sindromul atingerii
un fel de nevoie vitală de dragoste personalizată....
sunt...
dar a câtor nu sunt?!
vezi bine
n-a mai rămas nicio porțiune...
nici măcar pentru mine
023.090
0
"sunt o femeie
cu probleme nocturne
pur hormonale
învățând să moară conștient în albul
nopților de insomnie"
Nu dispera, dacă-i numa' atâta, se poate rezolva urgent, cu o condiție, să n-ai pretenții elitiste! Sunt disponibil la orice oră din zi și noapte.
Era să uit:
Ca și tine am "nevoie vitală de dragoste personalizată....
sunt...
dar a câtor nu sunt?!
vezi bine
n-a mai rămas nicio porțiune...
nici măcar pentru mine"