dincolo de cuvinte

Foarte frumoasă imaginea ”oceanul curgea prin spatele casei” cu ”magnolii”! Eu aș fi folosit acolo, ”oceanul curgea în spatele casei”, pare nițel mai firesc. Dar e bine și e foarte frumoasă exprimarea care corespunde poemului original, mi-e puțin naz că nu am găsit-o eu. :) glumesc, desigur, pentru că e foarte frumoasă și se potrivește poemului :) strofa (întreagă) e foarte plastică și, optic, plăcută.

”golul pe care tu însăți
îl umanizai cândva
cu parfum de magnolii cu parfum de tine
oceanul curgea prin spatele casei
din absență se ridicau vise”

Am trecut cu plăcere.

...deși imaginea cu pricina este a trecutului. Însă, cine a avut forța de a umaniza "cândva" golul o poate face și "data viitoare", chiar dacă "acum-ul" este mai puțin generos. S-a demonstrat și cu alte ocazii cum "anxietățile" constituie premisă "înfricoșătoare" pt cunoaștere. Și ce nu acceptăm de dragul ei?! Până la urmă înțelegem mai bine că noi, oamenii, locatari ai microcosmosului, dar păstrând în noi fărâma divinului și, implicit, tentația nemărginitului, avem (totuși) nevoie de repere (nu-mi place cuvântul, dar nu-mi vine altul acum în minte!). Adică de un copac, de o stație măcar, de ce nu și de o "firmă"?!Pe care să pui mâna, dom'le, "să pipăi și să urli",...nu așa... Probabil de-asta ne și încumetăm să "colonizăm spații"...

Mulțumesc, Iulia, pt micul comentariu, mă bucur mai ales că ți-a plăcut!

PS: mă bântuie de mult gândul de a-mi face proprietate privată cu ocean în sau prin... poate chiar fața curții, cu vreo 200 de hectare de cer și vreo 7 sferturi din păsăretul zburător al (ne)omenirii... Și cred că Universul ăsta, indiscretul, chiar complotează dânsul!!!

Să vă faceți atunci casa asta a dorințelor, Daniela, cerul nu costă decât o aripă de albatros, magnolii și oceanul, cuibărite toate, poate, într-un poem cum este mai sus, cu magnolii... O magnolie înflorită aparține tuturor și nimănui, poate de aceea este ea frumoasă, că nu este legată de un posesor. Fericirea însă, da. Și e mai greu de obținut decât un copac înflorit, și mai scumpă. Dragostea, cred, la fel...

Să păstrați atunci parfum de ocean! :)

... în viața cea de toate zilele unii chiar scot la licitație ceruri, magnolii,... suflete,... iubiri...: „de-aci pân-aci (și e incredibil de mare spațiul/ fieful!) e al meu, al meeeeeuuu, așa că..!” În acest context, n-am decât să mă declar printre cei mai bogați și curați cu duhul (în unul dintre sensurile acelea... corecte ale sintagmei biblice), căci n-am participat niciodată la astfel de licitații, nici nu intenționez să... Și, da, fii sigură (de fapt, știi tu mai bine!) că mireasma oceanului trecut prin cuvânt cu nimic altceva nu se compară! Ce-am fi fără Domniile Lor, Cuvintele?!

Cu prietenie, DL