Poezie
Poem rustic
2 min lectură·
Mediu
Să spun un fel de la revedere
ori
nu
ce spui, țăranule,
pe câmpie potârnichile au început să cânte încă de dimineață
o săgeată de soare s-a oprit pe crengi ca să zacă
așa cum o fac boii în dreptul adăpătoarei ce dă pe afară.
m-aș întinde în ierburi cui o să-i pese că înfloresc acum florile câmpului
soarele bate sus ca un pendul imens și singuratic cine să se mai gândească
știi că te-ai născut urlând jos pe iarba plină de sânge
și vei ieși din viață tăcut ostenit ca dervișul
ca și cum n-ai fi avut apă
pentru gâtlejul tău
de om
pus la juguri la tot felul de cazne
ce rost să mai aibă cumpăna cana plină de apă din care te zvânți
așa cum se liniștesc
și
animalele
mânate de sete și câini
ca să nu se piardă de turmă
dar are tot rostul, pentru că oamenii ăștia buni sunt mai frumoși decât lebedele
o eternă îmbrățișare este vocea caldă a mamei
mama este lebăda nașterilor
ori
pântecul care te-a purtat și născut.
Nu știu prea bine de ce caii sălbatici par mai frumoși decât ceilalți
în vis îți țin fața eu sunt iubita ta cu gânduri de mure
posibil, omul este o stea mereu liberă, mereu scânteietoare,
pe pământ,
suntem oamenii care aleargă liberi și nu se supun.
să nu spun așadar un la revedere, țăranule, ci să mă întind între ierburile acestea umede
omul este o cununie aleasă a gândurilor lăsată din Eden,
ce zici, țăranule, cum e holda,
ori poate nu ți-au ajuns astăzi grânele ca să umpli cu ele capătul drumului, ori brazdele negre
să mai încolțească nițel niște grâu în dedesubtul pământului...
am în mână niște talanți nu știu la ce trebuiesc
sunt de la mama din mână,
oasele ei moi sunt aurul care m-a născut în mileniul cel fără necazuri,
îți spun
în piept îi port glasul
nu-i risipi, nu-i risipi, nu-i risipi, strigă aurul gâtului, îți sunt vrednice urmele picioarelor care au rămas peste holde
pesemne dumnezeu are nevoie de ei nu o să îi risipesc
ci
o să fac din ei pâine moale și păsări.
046.513
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iulia Elize
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 357
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 45
- Actualizat
Cum sa citezi
Iulia Elize. “Poem rustic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14125798/poem-rusticComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IEMulțumesc, Ottilia, pentru cuvintele deosebite. Nu mă așteptam să placă atât acest poem, cu atât mai mult mă bucur. E un poem despre pământ, poate ar trebui să scriem mai mult pe aceste teme... Dacă comorile sătești sunt acolo, ar trebui să ne hrănim cuvintele mai mult din ele, aș spune...
Mulțumiri, de asemnea, și editorilor pentru recomandare, este o bucurie frumoasă, și o împlinire a poeziei, pentru mine!
Mulțumiri, de asemnea, și editorilor pentru recomandare, este o bucurie frumoasă, și o împlinire a poeziei, pentru mine!
0
DT... a colinelor care mă făcea(u) să rămân pironită la geam, cd călătoream cu trenul... spre / prin Transilvania... (Cluj, Tg-Mureș, Sighișoara îndeosebi). Mi-a rămas nostalgia asta a "nici-muntelui-nici-câmpiei", forma de relief care mă face să mă regăsesc... Am identificat - într-un dor al regăsirii - și un minim topos similar în Bucureștiul cel aglomerat, undeva într-o sălbăticie a Colentinei, peste lac (... hăăt-departe: cine are puterea de a parcurge atâta drum!!!!??)... se întinde - nu glumesc - o mică țară de dincolo de neguri... cu niște cai sălbatici (nu, nu erau / nu sunt năluci!!!). Acolo te așezi, cu greu te hotărăști să pleci...
0
IEDa, așa este, Daniela. De unele locuri e greu să te rupi, îți rămâne în gând mirosul nezvântat al drumeagului care ține urmele omului și ale animalelor sale. Dacă nu am fi trecut pe acolo, măcar ca vizitatori, nu am fi văzut nimic, și nu am fi ținut, atunci, minte. Mulțumesc mult pentru însemnare!
0
dar, ce mi-a plăcut cel mai mult este legătura aceasta cu pămânul, susținătorul existenței făpturilor de orice fel, cu țăranul, stăpânul holdei, pâinea lui Dumnezeu.
mi-a plăcut gustul acestui discurs fragil parcă!