Daniel Puia-Dumitrescu

sunt propriul meu stăpân am libertatea de a vă aștepta în fața universalului până când o femeie vine să-mi admire sacoul și burta mea de ne-manechin sunt propriul meu stăpân am libertatea să

Am inima în palme bate în ritmul respirației tale îți văd în ochi copiii ce ne vor fi bătrânețe zâmbind când îți mângâi obrajii aproape plânși aproape roșii aproape de buzele mele în

curg sacadat frânturi de cer umplu pământul noi le-adunăm grăbiți le-ngropăm repede nimeni să nu vadă să nu simtă căderea se-ntoarce spre cer tresărire de boomerang picătura

se-aud pereții tremurând a sfârșire noaptea mai cere o clipă-ndurare în depărtări trâmbițează Lumina aleargă sfinții spre Înviere vreau și eu să vin iar la Tine să urc pe spinare de timp spre

întuneric palme nedormite se pleacă uitărilor își caută-ncet genunchii printre urme de vânturi și geruri șoptite-ntr-o viață e ziua în care plâng copiii părinților uitați prea devreme nu

Azi te-am văzut iar amintire din vremuri cu părinți prea copii și un soare prea mic să-ți cuprindă zâmbetele toate erai doar o urmă pe nisip mai degrabă suferință a stâncii căreia îi

frânturi ajungeau la mine cioburi rămâneai zâmbind nemișcată până fugeau toți norii de multe ori îmi trimiteai mesaje încifrate de trei ori literă ascunsă între coaste scântei în colțuri de

Cuvintele-ți rostiri de lacrimi în pauzele dintre suspine izbindu-se cu putere de palatul cristalin al ochilor tăi printre cioburi ieșeau mai furioase și mai roșii ca niciodată aduni ușor

îmbrățișare de mușchi sugrumându-și oasele a iubire copii ai zilei care nu mai știu sa râdă și-aruncă frunții lacrimile șiroaie în zâmbet larg prea larg minute de noi înghesuite la coada

Am murdarit cerul incercand sa imi scriu numele, dar ce minune - te-am gasit pe tine mangaindu-mi numele cu cerul tau.

*** Cat ne \'permitem\' sa platim pentru viata noastra? Ne ajunge tot ce avem sau trebuie sa luam imprumut? El a luat imprumut...incepand un drum care ii va schimba viata, deja schimbata,

Printre lacrimi si literele se mananca mai usor; noi, cei de pe taramul umbrelor, topim litere in lacrimi ca sa nu mai simtim gustul sarii pamantului ce ne transforma in fantome ale

După asfințit eram încremeniți pe o parte din clipa ferice atâta timp am avut să îți îngheț chipul în culori calde pergamentului născut în sufletul meu odată cu tine. De atunci încerc să

aș vrea să dansezi pe masa mea îmbrăcată toată în verde până când lumea ar începe să se învârtă ca un taifun în jurul rochiei tale-nflorate și-ai prinde în dansul tău și păsări și

dintre multe pete de alb răsăreau ochii tăi cerului la răspântii de zăpadă glumeau păsările de nea căzânde spre cerul înghețat de atâta noapte împrăștiată în alb oameni nou-născuți ai