Poezie
Tu
...amintire
1 min lectură·
Mediu
Azi te-am văzut iar
amintire din vremuri cu părinți prea copii
și un soare prea mic să-ți cuprindă
zâmbetele toate
erai doar o urmă pe nisip
mai degrabă suferință a stâncii
căreia îi modelasei spinarea
căci niciodată nu am mai fost
atât de bucuros de trecerea anilor
așa cum astăzi mi-ai zis
pași pe tărmul unei mări prea departe
aleargă râzând să te prindă din urmă
spectator vântul nu-și poate-ascunde uimirea
că una din ființele mării se-ntoarce picioarelor
încerc să te prind printre rafturi reclame și ani
tu copilul meu devenită femeie
mi-e dor să m-așez în nisipul părului tău
și să-ți cânt mai jos de frunte privirea
după ziduri arse de vreme să te-ntâlnesc
și să-mi spui că de mult și tu vrei
dar așa nu va fi niciodată
însă mereu am să știu
că azi iar te-am văzut amintire
din vremuri cu părinți prea copii
și un soare prea mic să-ți cuprindă
iubirile toate
034230
0
Această poezie când închinat părintelui, este un fel de mers prin nisipuri clare, stânca nu este a cuvântului, ci a celor nerostite încă. Ea se face coloană, se dăltuiește în spirit-copil, \"una din ființele mării se-ntoarce picioarelor\".
Așa nu va fi niciodată. Așa va fi întotdeauna, un poem anotimp interior, unde fir de lumină țese amintiri despre tine, despre ea, despre ei cei ai sufletului.
Cred că doar acel \"ziduri arse de vreme\" mă stânjenește aici, deși văd imaginea, dă totuși un cenușiu cred eu prea tare poemului. Și mai este și versul cu reclamele. Care prinde cititorul într-un real, aproape instantaneu. Dar de poetul așa a ales și de așa dorește să păstreze amintirea, așa să rămână.
\"însă mereu am să știu
că azi iar te-am văzut amintire
din vremuri cu părinți prea copii\"
Ela