Poezie
Tomnatic
1 min lectură·
Mediu
Din când în când moare un fir de iarbă
Se stinge încet fără a cere nimic decât liniste
În jurul lui stropii de rouă se topesc înfricoșați
Nu l-am putut hrăni nu l-am putut salva
Zilnic pleacă din mine câte-un cocor
Se pierde în zare fără a se uita înapoi
Amintirile plâng după el și copiii îl strigă pe nume
Nu-l mai puteam ține nu-l mai puteam
În fiecare minut stropi se rostogolesc pe frunțile pietrelor
Lespezi tăcute așternute sub pașii nepăsătorilor
Nu îmbătrânesc dar mor învinse de ape sau de bocancii
Care poartă cu ei noroiul inimilor închiriate
Din rămășițele de vară împletim mereu vise
Omizi din care uită să se mai nască fluturii
În acorduri cărămizii se tânguie înc-o vioară
Până și voi frunze vă rupeți din îmbrățișarea copacului
Învățăm iar să trecem încă o iarnă
Ne prefacem uciși ca mai verzi să renaștem.
0246392
0
