Doar un cenaclu să mai stai ... sau Iașiul mai real ca niciodată

A trecut prin noi un zvon, un fior, sau un freamăt de oraș nelăsat să doarmă... Plecam din Brașov într-o vineri dimineață de iarnă, fără a ști exact cu ce, unde și pentru cât timp. Doi oameni ce se cunoscuseră și nu mai vroiau să își răpească măcar o clipă din plăcerea de a petrece împreună timp, acest pod spre eternitate. Pe la șapte jumătate dimineața, primesc un telefon de la Adrian: ‘auzi, Daniel, unde ești?’ … ‘în 23, ajung în cinci minute’ … ‘bine, iau bilete’. Și a luat bilete la microbuz, doar ce-i spusesem că au fost atâtea accidente și e mai sigur cu autobuzul, dar te pui cu poetul? Vorbe, gânduri și bucurie de a conversa cu cineva care înțelege, nu doar te înțelege, așa a trecut drumul spre Iași. Și ajungem mai repede, cu vreo două ore – ei, vezi, partea bună a mersului cu microbuzul! ‚Marie, ne apropiem, hai și ia-ne!’ ‚Luați și voi un taxi, că nu mai ajung, și spuneți-i să vă ducă pe strada ciurchi, FÃNICÃ 1’ ... ‚Unde? Repetă, Marie! Hai că ți-l dau pe Daniel’ ‚Alo, da, zi-i, Mărie! Ciurci? Zi pe litere!’ ‚C ... I ... U ...’ ... ‚băi, femeia asta ori crede că scriu, ori mă crede tembel, dictează în ritmul ăsta infernal de melc!’ ‚C...I...U...R...C...H...I ... fănică 1’ ‚Băi, femeie, tu vrei să spui „Ciurchi Fănică, numărul unu, adică ‚fănică’ e prenumele lu’ Ciurchi ăsta!’ ‚Nu! C...I...U...R...C...H...I ... fănică 1’ ‚Bine, hai, am înțeles! Ne vedem! ... Doamne, femeia asta nu știe pe ce lume trăiește, i-era greu să-mi zică prenumele ăluia cu strada!’ Flori Mariei, prim contact cu Iașiul, taxi, poezia cu fănică al lui ciurchi, privirea ‚sidefată’ a șoferului, glume cu neveste care își iau carnetul și reclame cu același subiect, strada ciurchi la capăt, salutările taximetristului, genți, stupoare, fără marie, dar cu pălărie, să îi zic așa ... ajungem, explicație morse, ieșenii ăștia și marina americană, mama lor de yankey, cică ‚fănică’ e pentru bloc F1, adică, la noi, oamenii de pe terra, EF unu(!!!), iar mai târziu mai aflăm și de unul ‚dumitru’ care se făcuse ‚scara D’ carevasăzicătelea! Ciorba moldovenească sau marienească, oricum, ne lingem pe buze – nu între noi, că e scârbos – sache vrea bojdeucă, eu mă uit la el, el la mine, cami la noi, înțeleg, e a lui, înțelesesem și mai de mult, dar nu îmi stă gândul în perechi mereu ... adrian atâta îi spune mariei că nu trebuia să se deranjeze că îmi spun în gând să nu îl creadă, că mie mi-e foame(!), plecăm spre bojdeucă de pe fănică unu scara dumitru de mori de râs-plâns, când te gândești, vă spunea și camelutza, a doua la dreapta după she... poate după shier, zic eu, mă iertați că mă bag ... ajungem acolo, dezamăgire pentru sache, piatră între dinți pentru eu, e prima aici, doamnă prea blondă, poze, colinde, scări, bolta rece, mă-nnebunești, mărie, cu ‚borta’, da, știu, e glumă, ba nu, gaură, whatever ... a, uitasem, cd cu creangă și lacrimă spre sara pe deal, ce de buciume! Nu era loc la boltă, spre ‚tri sarmale’ alai, colinde, stradă, lumini, mai ales în ochii celor cu mine, de-aia cânt, de-aia iau diferite voci pentru măriuca, așteptăm, pare-mi-se, patrușșasele, primul înghesuială mare, maria vrea cu orice preț, o convingem, vine al doilea, vorbim tare, se uită lumea la noi, mă remarcă o fată, dar lasă, era doar maria ce-l proptise pe adrian în șofer, eu, cami și sache, discutam discuții despre maria să ne audă ... pauză la ‚sarmale’, mergem spre plopii fără soț, poate rămânem unul de dat bine la număr ... așteptăm, vine daniel bratu pe când noi eram deja la supermarket și eu țipam după maria – ‚mamicutza, ia-mi și mie ceva, de ce ești rea, măcar pe fata de la carne ...’ ... daniel al bratului, parcă ne cunoșteam de când lumea, poate din cauza de ‚daniel’, plopi iar, han cu același nume, ceartă cu chelnerul pe teme culte de mujdei și coniacul meu – normal că tot eu mă iau de el, cami-l iertase, mujdeiul ei ... mergem acasă, vine domn editor, drepți, aflu stupefiat că am ceva de-mpărțit cu el, din păcate patul, nu postul lui, cadou de Crăciun ... antoane, oltene, ajunseși, mâncărică repede, o dușcă-două cu noi, muritorii de rând, telefon, nia, plecat, din nou fănică unu scara dumitru, încep să învăț ... bolta nu mai e rece, lume multă, credeam că ai noștri sunt cu zgomotul, nu ei, dar și ei, fac cunoștință, mă-ntorc în capul nostru de masă, auzi, marie, mai zi-mi-i o dată, aha, multzam! Mă ridic cu elia a brașoveanca, ne facem loc la majoratul sau petrecerea copiilor de lângă noi, aplauze, cum s-o scrie dansul ăla cu menia... aplauze iar ... noapte pe jos spre casă, editor prieteni cu câinii, poate merge cu ei, nu, casă, cheie, plapumă roșie eu, somn ușor, nu-ți spun multe de anglia, nu vreau să fiu radio, pa. Nouă dimineața drepți, credeam că cine maria, nu vine, ba vine, da’ la zece trecute fix de vreo jumate de oră bună, mâncărică, plecăm, vizităm iașiul, nu vă mai spun, îmi văd dragi locuri ce le vroiam a vedea de mult, până și cărțile mele la mitropolie la magazin, maria cere ‚colț de stâncă’, ‚mugur’, mărie, rușine, ce mult mă iubești, ai ținut minte și titlul cărții! Aproape patru, freamăt, pregătiri, eu cu maria costume, adrian pulover pe gât, spre nemulțumirea gazdei, fănică unu, dumitru, vin și ei, gata, i-am învățat, cenaclu ... a, mi-am luat cărțile și caietul cu poezii ...