Daniel Bratu

Mulțumesc de semnul frumos versificat - un soi de etno-sânzi-toc. După cum ai scris aici, aș zice să te repliezi pe versul clasic, să lași alte versuri în pace... :) Spor!

cu privire la cânteceală ai dreptate, frate înger vodă prim, chiar un corifeu blând ca Adi Bezna s-a aplecat asupra versuirii; că poemul are de toate nu știu, dar te cred, că-mi convine...

da, parafrazând, dacă ”poezie nu e, degeaba e”, universul se împarte în bucăți, la infinit, până dispare, fărâmițat, ca nisipul sub val

... orișice e posibil. Chiar și ce-i mai rău - să batem în lemn, ca-ntr-o toacă. Până atunci, ca niște muguri neplesniți, cum scriam în adolescență, ”stăm ascunși, închiși în lemn”. Mulțam revelărilor tale, Răzvan!

decât niciodată... Da, a fost frumos, cum spuneam. O colonie de prieteni la mal de Acheron. Din păcate, cel puțin anul ăsta greu de crezut că va mai fi. Mulțumesc, Bogdan!

Mulțumesc, Iulia, m-ai făcut să zâmbesc... :)

Mulţumesc pentru aprecieri, felicitări şi indicaţii. Eu aşa ştiam, că repetiţia nu este străină de poezie, dimpotrivă, că este o figură de stil. Iar aici, aşa am simţit, că se impunea - întregul text este despre aşteptare, culminând la final, într-un strigăt, o disperare.
Varianta propusă se înscrie în măsură, este sensibilă, dar nu o pot utiliza, pentru că mă amestecă metaforizant şi incredibil cu sufletul, iese din ritm şi are şi asonanţa un pic deranjantă "zac,cu". Mulţumesc încă o dată, onorat!

Mulțumesc, onorat! E bun și oleacă, de gen autoironic, mai ales, că dacă nu ne râdem noi, ne râd alții, carele de-abia așteaptă să prindă poetul visătoriu în malaxorul meșteșugăresc.
Despre starea de împlinire, n-aș fi vrut să mai aud, după atâta nepost...

- apropos de ochiul ludic, iaca ce scriam într-un jurnal ritmat de odinioară, pre când eram copii în Pod Pogor:
”...Strâns de șoseta cu idei și vise
s-a descălțat, în Pod, Petrea Ștefan
și-apoi s-a aruncat către Ocean,
la braț cu trei sirene* interzise...” - Virtualia III spre IV 2004 (Podul de prieteni)

*precizez că sirenele chiar erau, ca o delegație de șarm, în carne și oase

Ca într-o capsulă atmosfera, strânsă-ntr-o vară de frumoasă amintire, spartă în dinţii soarelui de iarnă pe prag de prea îndepărtat Mizil... Mulţumesc, Liliana, măgulit per onorat!

Mulțumesc pentru frumoasele comentarii și luminație (în)stelară, iertare pentru tardivele mulțumiri - trec rar pe tărâmul acesta, obișnuit cu liniștea absolută de sub pagini, mea culpa.

Mihaela Melinte a fost depistată pozitiv la un control doping de acum 4 ani fiind scoasă din arena olimpică brutal, chiar înainte de a participa la concurs. Probele ulterioare nu au demonstrat clar că s-a dopat. A fost suspendata și-a ispășit pedeapsa conform reglementărilor internaționale, dar COR (Comitetul Olimpic Român), prezidat de Ion Țiriac, a luat hotărârea de a o scoate definitiv din viața sportivă olimpică.

Mulțumesc pentru că ai spus că-ți place. Chiar șio numai numele sportivei.

Vladimire, într-adevăr nu prea mai aveai multe de spus, iți luasei unele măsuri de precauție din comentariul anterior. Dar ciuda și, mai mult, o dușmănie bolnăvicioasă te-au împins la dansul pe sârmă pe care ai pornit fără putință de întoarcere sau fără putință pur și simplu. Eleganța, dacă tot vorbești de ea, lipsește complet din conținutul primului tău comentariu (nici vorbă să existe în celelalte aruncate din mers, ulterior). Și tu știai adresa mea de mail. Pe de altă parte, cred că în capul tău există doar două feluri de limbaj: cel vulgar și cel numai al tău, care poate fi oricum. Asta arată cât de aproape te crezi de Dumnezeu, care normal că nici nu mai îndrăznește să-ți ceară ceva. Nici n-are de unde, ai dreptate și multă experiență în această privință.

E riscant să-ți pui tu mintea cu ceva sau cu cineva, aici nefiind valabilă pilda biblică a înmulțirii pâinilor. Câtă minte ai, ține-o și n-o răspândi, să nu te amendeze Protecția Mediului.

Părerile mele nu au vizat pe „omul azrail” (ciudată alăturare) ci zgârieturile sale de o „nătângeală” cu pretenție de poezie. N-a fost o analiză, am avut și eu o părere, așa cum și tu ți-ai permis să ai referitor la textul mele. Asta nu înseamnă că nu am urmărit de ceva vreme zbuciumul tău așa zis poetic. Te știu ca pe buzunarul meu, în privința asta. Și ești gol ca și el. Deocamdată.
Despre nivelul tău am mai discutat. Cel real se află în prăpăstiile pe care le scrii. Pe cel cu bagheta l-ai obținut cu multă trudă. Chiar dacă te-ai oferit, n-am nevoie de cedările tale. Păstrează-te sănătos și liniștit. La starea în care ai ajuns nu-ți trebuie fibrilații cerebrale suplimentare.

Așa că deci (era vorba și despre greci si despre darurile lor) să-ți fie clar că nu avem aceleași preferințe și, prin urmare (ei făceau comerț pe mare, dacă tot vorbim de Melinte și de jocurile elenilor), nu mi-am dorit să „ne cunoaștem fizic”. Îți bănuiam pornirile de genul acesta, dar nu mă așteptam să le dezvălui aici, în fața lumii. Poate ca vei fi discriminat pozitiv și de data asta.
„Dragul meu”, „bif-ul” din „căsuță” nu este un semn permisiv atacurilor la persoană. Sau, dacă tot le-ai făcut, învață să accepți bărbătește și replicile.

P.S. Era vorba de o invitație și de onorarea unei promisiuni către altcineva, care ar fi meritat măcar câteva explicații, chiar și telefonice. Dacă tot vorbim de eleganță. Apropo, dacă diacriticele te încurcă, măcar un semn de punctuație ar fi meritat să încerci a pune în comentarii, maestre (în afară de \"....\").

Poți să mai citești comentariul acela încă o dată. Și textul postat. Încearcă să te eliberezi de ură. Pun pariu că terminațiile neuronale nu te vor ajuta mai mult decât hârtia fotografică. Ți-am mai vorbit despre peretele pentru care orice idee este doar o nucă tare.

Probabil tot mila te-a condus spre reușitele „diligențe” întru scoaterea textului de pe prima pagină. Dar am impresia că era vorba de o auto – vladi – milă.

Cu aceeași prietenie,
Daniel

Nea Mitică Gen(i)uneanu, ajuns pe meleaguri de unde se așteaptă zicala: Hai, Wine(si)tu !, dezgroapă securea războiului între noi și noi, aruncând cu noroi peste icoana voievodului făcător de minuni, dându-se drept sol al Sfântului Petru. După cum îl știm prea-dispus „confundidei” specifice, cred că cel care i-a șoptit maestrului Genu infamele versuri nu era păzitorul Porților Cerești ci păzitul Sfântu` Pe`tru N`ica (pe`tru numai câteva milioane de coconauți), care zornăia de zor doar cheile de la dubița furăcioasă.
După cum spunea și cronicarul mai scurt de-o ureche, fără giudeț l-ar fi pedepsit Ștefan cel Sfânt pe acest degrabă « bănuitoriu » și « imitatoriu » de necurățenii închipuite.

Pe Sfântul Ștefan îl făcu “curvar”
și se găsi « viril », scurtat de cap,
de l-ar fi prins și Țepeș , vai și-amar…
L-ar fi-nălțat la loc, dar în proțap.

- Da, uite sunt aici, Corina, am ajuns, cu greu acasă, cu diacriticele. Le țin în pungulițe mici, care s-au spart pe la colțuri. Chiar am observat, târziu, că din a doua punguță (strofă), lipsește un â (de la \"plăman\" - mă și rog să nu se înțeleagă că greșeala e la m, basculat cu v \"plăvan\" - he, he :), poate nu). Uite, eu trebuie să plec, îți las drăgălașele în grijă, pa, pa, of, parcă am uitat ceva să-ți mai spun, o vorbă, ah, uite că nu-mi mai aduc aminte. Pa, trebuie să plec, se termină bateria la telefon. Mulțumesc mult, sper să fiu și eu pe acasă când vii. Țiu, țiu, țiu....

Vladuț, e păcat că vorbești de o temă despre care n-ai nici măcar noțiuni primare. Mă refer aici la problema în discuție, cea a suspendării pe viață a Mihaelei Melinte (nu spun, astfel, că la altele te-ai pricepe mai mult). Chiar dacă nu merită efortul, infomațiile și ideile izbindu-se de ură și necunoaștere fandosită ca de un perete, îți voi da câteva repere, scrise în fraze și propoziții scurte, pentru asemănare cu textele și cu înțelesul tău:
- depistarea dopajului în cazul atletei românce a fost compromisă de 13 vicii de procedură. Dacă s-ar fi recunoscut oficial aceste greșeli, laboratorul antidoping din Roma ar fi trebuit închis. După cum au scris și ziarele vremii, suspendarea aruncătoarei a avut la bază profunde interese financiare.
- participarea la JO (Jocurile Olimpice) a Mihaelei Melinte este (a fost, până la verdictul de ieri) susținută de FRA (Federația Română de Atletism), reprezentată de Nicolae Mărășescu și Iolanda Balaș. Iolanda Balaș a candidat pentru șefia COR (Comitetul Olimpic Român). După o luptă electorală cu strigături, care a generat mari dușmănii (aici ar trebui să fii mai în temă decât mine), a câștigat Ion Țiriac. Ion Țiriac nu uită așa ușor și nici nu iartă. Mai ales pe dușmani. Implicit pe susținuții dușmanilor.
- Ion Ionuț Țiriac, falnica beizadea a Necruțătorului mustăcios, a intrat în vârtejul cercetărilor penale, de consum, deținere și trafic de droguri. Ironia maximă a sorții. Ion Țiriac a tăcut adânc. Nu l-a suspendat pe viață din postura de fiu. Peste ancheta începută acum mai multe luni s-a așternut praful auriu (sau verzui foșnitor) al tăcerii.
- Țiriac a îmbrățișat electoral, cocoțat pe un val de simpatie firesc, cauza Andreei Răducan (iar mai tîrziu s-a învăluit în nurii surprinzător de mercantili ai altei Andree, dar asta este o altă poveste, pe care o să ți-o spun când vei scăpa de lacrimile ciudoase). Platoșa de mușchi a Mihaelei, alura ei de Atlas în fuste (specifice atleticii grele și miilor de tone ridicate în timp), i-a anulat acesteia suportul mediatic popular. Drama ei este dublă, poate chiar din acest motiv.
- în ciuda neregulilor constatate la analizele doping, românca a fost suspendată pe doi ani. Ea a fost însă exclusă pe viață de COR din echipa olimpică a României.
În concluzie, Melinte și-au ispășit pedeapsa de doi ani prevăzută de regulamentele internaționale, restul fiind un abuz, ba chiar o aplicare, în subsidiar, a preceptelor comuniste plecate din sloganul « cine nu e cu noi e împotriva noastră ».
Asta a fost despre cazul Mihaela Melinte. Fiecare poate avea o părere, chiar și cei mai neștiutori, inclusiv tu. Cele câteva elemente pe care ți le-am oferit sper să-ți fie de ajutor. Naivii nu sunt posesorii umerilor pe care plânge Mihaela, ci suficienții care « stiu doar ca in situatia de fata e vorba de respectarea unui principiu ». Ai șansa de a ieși din rândurile lor. N-o scăpa din mână.

Despre cazul comentariului tău, în general, acum.
Te plângi încetișor, la umbra proaspătului nivel căpătat, că te-am « invectivizat ». Cred că foile dicționarului tău sunt rupte. Am recitit textul și n-am vazut nici o invectivă, cât de mică, nici măcar atac la persoană, spre deosebire de ceea ce mi-ai scris tu drept comentariu. Teoria sufletelor mici e susținută la planul general. Dacă te-ai simțit cu musca pe căciulă, în loc de musca în sine, e vina ta.
Teoria intransigenței, însă, e susținută, de regulă, de cei care se cred « suspuși » greșelilor și care își ascund slăbiciunile (sau se ascund cu totul), până când ceva hotărâtor li se întâmplă în viață și le întoarce pielea pe față, cu toate bubele din dos, ascunse până atunci privirilor. Apropo, te-am așteptat ieri la Clubul Bursei și n-ai venit, în ciuda invitațiilor mele și ale sărbătoritei, cu toate promisiunile de onorare cu augusta dumitale prezență. Am înțeles că nu ești clonă și că nu ai vreun handicap vizibil și mă întreb atunci de ce folosești atâtea ascunzișuri. Toți ceilalți ne-am văzut, ne citim și din priviri câteodată, ne știm. Tu (scuze că nu mi-am cerut permisiunea de adresare în acest fel), deși locuiești în Iași, stai ascuns pe după gânduri vinete. Dacă motivul a fost primul tău comentariu, izbucnit necavalerește în urma unor dispute particulare, teama specifică fustițelor cu volănașe n-avea obiect, pentru că la cenaclul de duminică n-a venit și Mihaela Melinte.
O altă temere a ta e că textul va ajunge la subiecte fierbinți dacă imi răspunzi la un alt eventual comentariu al meu. Încă o fugă, ce se vrea elegantă și muzicală. Ei, uite că textul a ajuns la fierbinți taman în urma comentariului tău de ieri. E surprinzător, pentru că textele tale, în cea mai mare parte, nu prea au cum să intre la socoteală, sunt translucide, fără consistență.
M-am uitat puțin (nici nu era nevoie de mai mult) prin poeziile pe care le-ai lăsat ca nestemate în site. Niște scoici, de calibru redus, diferite numai prin culoare, uitate într-un frigider, scos din priză, pe coridorul îngust al vieții. Un ghem de simboluri extrase mecanic din dicționar. Citind cum scrii mi-am adus aminte de o fază dintr-un film recent, în care un artist plastic dădea spectacole de artă pură, împroșcând pânza albă cu vopseluri colorate din adâncurile intestinale. Despre « creațiunile » tale vom mai vorbi, poate și pe viu, când îți vei depăși teama fără rost.
Din aceste motive, cred că nivelul ți-a fost acordat numai pe bază de vechime. Ești printre cei mai vechi în site și de-abia de câteva zile ai primit bagheta de înstelător. Sondând prin textele tale am găsit numai atitudini pe deplin conformiste (anterior primirii baghetei), așa că ipoteza stopării nivelului tău pe motive de prea mult curaj cade zgomotos. Mai sărăcuț, cu dotări ambigue, ai rămas mai la urmă, până când, după o febrilă zbatere, în care ai făcut schimb de comentarii, condimentate cu presiuni și rugăminți, ai reușit să te salți pe treptele plușate de glandele salivare. Aceleași metode, am aflat, folosești pe toate căile cablate private, pentru a îndepărta eventualii mei comentatori de bine. Observând starea în care ai ajuns e normal să mi se facă milă și de tine. Și tu nu ești nici pe departe Mihaela Melinte, iar eu, tocmai pentru că nu semănăm nici un pic, nu sunt femeie. Și bărbații au sentimente, iar eu sunt unul dintre ei. Aceste adevăruri le afli trăindu-le, nu răsfoind semidoct atlase anatomice și dicționare.

Tu ai o părere despre textul postat de mine. Foarte bine, sunt de acord cu orice critică. Ai intrat în colțul meu de grădină cu tractorul și cu basca pe-o ureche (singura, de fapt), cântând refrene apuse precum « Vladimira (sau Ilenuța, parcă) tractorista », dar cu \"morgă\" de muce de Eligor. Acceptam și brăzdarea asta grobiană a straturilor, dacă veneai și cu ceva argumente aplicate pe text. De exemplu despre rimă, ritm, în cazul sonetului, frazare, la partea de proză. Nu mă miră însă atitudinea asta, deloc nouă, a ta. Altfel, ar fi fost ca și cum un vierme s-ar fi apucat să scuture pomul plin cu mere coapte. Viermele, potrivit firii lui, mușcă doar și se bucură de zeamă.

Cu prietenie, Daniel

De-o zi sarcasm, de-o zi alun,
Organic val frunzele-apun,
Revers rotund, rănit în vad,
Autumnal frunzele cad,
Se-așează ramuri peste ploi
Azi de nu cazi, eu mâine voi,
Roua de-mi lași, muguri virani
Am să-i dospesc în: LA MULȚI ANI!

Foaie verde și-un apel
făcu măre Ghiocel
s-adune căprițele
să-și prezinte fițele:

“Ța, ța, ța, căprițe, ța
hai veniți iute, colea,
să dați la-ntregul popor
motiv de chip rânjitor.”

Apelul cel general
repetat la toți egal,
a-nflorit altițele
agitând căprițele .

Numai una mai surdană
s-a închis în a ei blană,
ța, ța, ța, căpriță ța
veninoasă-i bundița.

Veninoasă și amară
făcătoare de ocară,
ța, ța, ța, căpriță, ța,
ți-a fiere în matrița.

Fierbe fierea cu molan,
căpriță de peste-ocean,
până-n lapte o să-ți vină
dor de viață rozmarină.

Ța, ța, ța, căpriță, ța
ține de mosor ața
și strigă cu noi: A-ho
w-eler, poezie.ro,
w-elerim rime puțin
țin lipite și se-nchin
chin cred alții, cu toptanu`,
anu` nou, el, nazdravanu`
zdravăn scuture și scape
ape tulburi dinspre capre.

Ța, ța, ța, căpriță, ța,
convinge tu gaița,
sa vină cu noi și ea,
ța, ța, ța, căpriță, ța.

Viorele, n-am vrut sa intervin, dar capra ta a început sa bage cornu` și în avion, d-apăi să se mai și vadă de acolo. Parodia e bună și ar fi avut loc în colajul umorist. Păcat de cele câteva inseminări artificiale pe care le-a suferit, căprina, remarcate și de frățânele nost` Ion Diviza. Dar mergea și așa, păi capră fără un pic discordie se putea să fie? No.
Nu s-a vrut face nici o separație. Apelul a fost lansat la general. Cine a vrut sa participe, a participat. Eu, intr-o situație asemănătoare cu a ta fiind anul trecut, neobservând apelul, am intervenit, fără ciudă și prihană, la subsolul colajului, cu un colind drept comentariu, și am fost săltat de brăcinari, în pagină, de cei aflați la etaj (vezi: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/59272/index.html).
În privința aducerii de proaspete forțe în “monstruoasa coaliție”, martor îmi este bunul Rudy, aici de față, drept plângătoriu pe umerii caprei tale, că am încercat să-l prind pe dumnealui în evidență, dacă mătăluță (al cărui admirator sincer în ale scrisului și alcătuirilor teleastre mă aflu), ai fost de negăsit în perioadă propice. M-am lovit de un refuz sincer, odihnitor pentru alte solitare parodice alcătuiri.

La mulți ani! buni și sănătoși, să ne fim la suflet groși-alăturoși,

Cu prietenie,
Daniel

Mulțumesc, Loredana (răspunsul corect mie în sută ar fi și/și, da` ce ne-am face fără etern „înșelătoriul” femenin?), Neculai, Petru, Dan-T, onorat

Când ți-i pofta pătimașă,
Ține, totuși, socoteală:
Poți mușca dintr-o gogoașă,
Dacă nu-i...electorală! (Neculai Lunca)

n-am eu firea cea mai lașă,
nici nu-mi trec pohta prin site
deci, la vot, mușc din gogoașă
și înghit...răbdări prăjite


Duși cu lefuri iluzorii
Sau momiți cu câte-o dușcă,
Negreșit, alegătorii
Pân’ la urmă tot o mușcă. (Gârda Petru Ioan)

Ba cu lefuri, ba cu glume,
ba gogoși, ba oi, ba stâne,
ba orice-ar fi bun în lume...
după voturi, “ba” rămâne.


Că-i un mic sau o măslină,
De-s gogoși sau doar găluște,
Lumea e de lipsuri plină...
Treb'e cineva să muște! (Prundoiu Dan-T.)

Mici și mari, pe săturate,
și minciunile-au un rol:
din atâtea, gogonate,
cine mușcă, mușcă-n gol.

Maestrului Ghiocel, câteva clipe de stângace strâmbătură (de aranjament de coafură înainte de sticlirea șampaniei puse pe ciobeală) în carena ca oglinda a navei ce in oceanul literaturii se-nfIpse:

L ansat la apă, vel-maestrul Ghiocel
A prins în provă coapsele gândirii -
U luci în gardul prea-ghimpat al firii
R ănite în siajul ei rebel.
E ra și timpul, au șoptit prin valuri,
N ăluci verzui de palide meduze,
Ț ipari alunecoși ca niște buze
I -au dat forțat sărutul de pe maluri,
U niți prin ploi de aplecate scuze.

O lume se-aduna liberă-n cioburi,
R âdeau sclipind cu aripile-nvinse
A rmatele cocorilor spre Ipse
Și arca lui cea strânsă de prin scorburi.
A dulmecat de mii de pelerine
N isipul, aur fin și închinat de ierburi,
U itat, a fost răpit de Valentine...

Perfect de acord :). Cred însă, parafrazându-l pe Cato, că e mai bine să se scrie prea puțină poezie în vers clasic decât să se scrie prea multă...