Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Tânăr?

sonet mie

1 min lectură·
Mediu
Mă-mbrac în alb, când zorile-s cenuşă
şi-n negru dacă umblu prin zăpadă,
în ciuda orişicui vrea să mă vadă,
jonglez în parc cu lanţul de la uşă.
M-azvârl precum şi cuiul din grenadă,
dezamorsându-mi firea bătăuşă,
pe-aleile ce-mi vin ca o mănuşă
mă-nvârt etern şi-n dulce promenadă.
Să nu te miri, nu te uita la mine
că râd ca prostul, fără să rămân,
ori că mă sparg în mii de figurine,
că-ţi cânt duios din zdreanţă de plămân
şi-ţi strig, apoi, cât încă mă mai ţine,
„sunt tânăr, Doamnă!” Tânăr? Sau bătrân?
033.460
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
92
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Bratu. “Tânăr? .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-bratu/poezie/14134442/tanar

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
MMMihaela Merchez
Steluta este si pentru ritmul care te prinde imediat si nu=ti mai da drumul nici dupa termini de citit poezia si pentru poeziile de dedesubt, ale altor poeti pe care ii purtam cu noi si ai stiut sa ii aduci aici in mod firesc, la masa noastra. Nimic fortat, nimic artificial, nimic contrafacut. Deci: cu toata inima, stea!
0
Distincție acordată
@iulia-elizeIEIulia Elize
Dau și eu steluța mea, se scrie prea puțină poezie clasică de calitate, aici, am găsit vibrația unui vers fără nicio poticnire.

Cei care scriu poezie clasică, știu cum este. În spatele poeziilor bune, stau anii.

Poate să se încerce și versificare mai amplă. Un sfat de sporire de alonjă, în vers, și în proiecte (”dinspre” prozodic) mai ample, de ce nu un nou ”Luceafărul”. Părerea mea e că scriitorii ar trebui să fie mai ambițioși, de ce nu...
0
@daniel-bratuDBDaniel Bratu
Mulțumesc pentru frumoasele comentarii și luminație (în)stelară, iertare pentru tardivele mulțumiri - trec rar pe tărâmul acesta, obișnuit cu liniștea absolută de sub pagini, mea culpa.
0