Iarna despărțirilor

Daniel, imi plac imaginile din poezia ta, nu-mi place sfarsitul, e destul de slab pentru restul textului. Incearca si niste diacritice.

Multumesc pentru trecere, Corina, versurile mele au simtit mangaierea degetelor tale (le-am vazut din profil), le-au sarutat si s-au preschimbat, pe la sfarsit, iar poezia, cu toate imaginile ei s-a lungit si mai mult, s-a rasfirat, s-a ingrasat (din slaba ca un tar ce era) si s-a intins peste malurile initiale, de inghetat pamant. Pentru caciulitele palariile si bocanceii desirati de ascuns frigul ale diacriticelor trebuie sa mai avem putintica rabdare, pana cand se vor aduce la net-cafe-ul de unde scriu, deocamdata, dar promit ca o sa revin, cu ele in gheare, ca vulturul de mare. Imi dau seama ca ultimul cuvant din poezica poate fi interpretat. Este fatza nu fata. Cu scuzele de rigoare din aceasta dimineatza.

Daniel, acum e mult mai bine. Am inteles de la inceput ca e fatza si nu fata, era evident. O sa mai trec pe la tine, te astept cu diacriticile.
Pasagera

- Da, uite sunt aici, Corina, am ajuns, cu greu acasă, cu diacriticele. Le țin în pungulițe mici, care s-au spart pe la colțuri. Chiar am observat, târziu, că din a doua punguță (strofă), lipsește un â (de la \"plăman\" - mă și rog să nu se înțeleagă că greșeala e la m, basculat cu v \"plăvan\" - he, he :), poate nu). Uite, eu trebuie să plec, îți las drăgălașele în grijă, pa, pa, of, parcă am uitat ceva să-ți mai spun, o vorbă, ah, uite că nu-mi mai aduc aminte. Pa, trebuie să plec, se termină bateria la telefon. Mulțumesc mult, sper să fiu și eu pe acasă când vii. Țiu, țiu, țiu....