Aștept…

Da, un poem clasic bun, cu ritm corect. Eu aș schimba ultimul vers, e cam redundant, o triplă repetiție. Mai ales că, în versul anterior, apare iarăși, aștept acela. Ca idee din vorbire, repetiția e ok, dar în poezie, e un pic prea mult. În rest, numai felicitări!

-Și zac, cu sufletul, dar până când?- (o sugestie)

Mulţumesc pentru aprecieri, felicitări şi indicaţii. Eu aşa ştiam, că repetiţia nu este străină de poezie, dimpotrivă, că este o figură de stil. Iar aici, aşa am simţit, că se impunea - întregul text este despre aşteptare, culminând la final, într-un strigăt, o disperare.
Varianta propusă se înscrie în măsură, este sensibilă, dar nu o pot utiliza, pentru că mă amestecă metaforizant şi incredibil cu sufletul, iese din ritm şi are şi asonanţa un pic deranjantă "zac,cu". Mulţumesc încă o dată, onorat!

E un pic prea mult, scrierile trebuie să fie, prin excelență, elegante. Să inunde prin frumusețe și să fie, din punct de vedere al scrierii lor, plăcute la lectură, non-redundante. Tilul e cum e, apoi primul vers, apoi ultima strofă, cu patru repetiții, în total ”aștept” apare, per ansamblu, de șase ori. Poate în parodii, acolo să se mai accepte, nițel, o repetiție, dar nu atât de evidentă.

De ce nu, la final, ”aștept și, iar, aștept?”, adică, așa cum e firesc, gramatical? Chiar de trei ori, repetiția aceea? Nu e bine, oare, nițel mai firesc? Și mai elegant?

Sugestia mea nu era rea, prima, zac - cu , nu e chiar o asonanță, atingând o pretenție generală de finețe, care e mult depășită, negativ, prin greșeala redundanței din poemul original. Iar așa zisa aritmie e părelnică, discutabilă. E același caz pe care îl aveți ”la nesfârșitul drum”, citez!. oare nu e aici tot același caz, de o discutabilitate, care de fapt, nici nu e, discuție! se acceptă, și la mine, și la dvs. Și nu e o greșeală.

Uitați aici:

”Ei ”zac culcaţi” de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.”

e o traducere. din Rilke. mi-am făcut timp și am căutat. se mai pot găsi și alte exemple.


E doar o părere, ce spusesem, eu mai trec, pentru că găsesc poezie bună, aici.

frumos ați spus ”cu sufletul în rai” , s-a potrivit cu starea mea mai meditativă.

Mulțumesc, Iulia, m-ai făcut să zâmbesc... :)