dan petrut camui

precum un copil care învață să-și țină capul și începe să meargă niciun lucru pe care îl descopăr nu-mi pare mai bun decât puterile mele oamenii care au fost o vreme singuri sunt greu de

în seara asta dormi iar fără mine ca un copil ce crede în povești rostite-n fața unei cupe pline din care sorb ninsorile cerești   ți-aș pregăti un loc cât mai aproape de patul cald cu fața

prima carte după asul de treflă mi-a indus o stare de siguranță necugetată ți-am cumpărat flori pentru că erai ziua mea frumoasă întunericul zidea un loc de scăpare următoarelor

am sperat să fie ușor la săpat pământul ud pentru rod ți-am cuprins mâinile de la strânsul de soare în locul iubirii s-a stricat untdelemnul   străinilor de locul acesta te-am găsit

îmi va fi dor de întrebările tale și nu o să mai vorbesc cu nimeni o să mă închid între cei patru pereți ai inimii și-o să strig convins că nimic nu va răzbate afară în continuare vor crește

ai fi zis că după atâția ani cei care beau știu să-și aleagă cuvintele ne-am oprit intențiile și am început să vorbim despre pace precum în legendele lumii promit că dragostea va învinge un

înainte iubirea se găsea peste tot nu era nevoie să iau viața cuiva dragostea îmi amintește de copilărie, emoția dimineților cu părinții despărțiți. îți aduc cafeaua la pat îngenunchez cum îi

apoi preotul catolic mi-a strâns umărul mă durea franceza stricată a lanțurilor ce se certau pentru sângele meu scurs din tăietura unui sărut de adio plătit cu următoarele vieți în care nu-mi

îmi place să-ţi scriu ca şi cum aş sta de vorbă cu tine pot să-ţi spun te iubesc fără să-mi fie teamă că întrerupi felul în care te ţin în braţe îţi prind trupul agrafă la piept nu te

de fiecare dată când sună telefonul mă gândesc că nu respecți regulile că fumezi în parc și spațiile închise de guvern că nu accepți morala creștină sau folclorul industriei porno am nevoie

bărbații privesc cu invidie sunt genul care promovează arta conflictele economice progresul relațiilor sexuale misterele din cerul atât de aproape încât mi-e teamă să nu-l stric cu mâinile

o să te schimbi fața o să-ți strălucească ochii de vampir vor aprinde noaptea pereții în fiecare colț al camerei vei pune un zâmbet de dragoste nu te vei mai îmbolnăvi niciodată vulcanii

mă privesc tot mai rar și mai rar în oglindă îmi apare un lanț ca și funia-ntoarsă până sus într-un cot sprijinită de grindă ursitoarea Aisa pregătește o farsă mă întreb de curând pripășitul

iubirea necesită anumită stare de spirit un du-te vino șerpuind printre vasele de sânge parcă nicio duminică nu a murit atât de frumos pentru ziua de luni îmi conving instinctele să nu

de mine se apropia un om a cărui umbră creștea cu fiecare casă de care trecea gata să mă acopere în interiorul ei erau dealuri și păsări și ape repezi și ferestre cu perdele albe prin care

te-am ținut în brațe până am început să aud trandafirii iernatici din turla bisericii luna îmi lumina fața de bandit mă iubeai simplu în toiul iernii fără să avem unde pleca cu cele mai

precum un sânge puternic pe mână mi-am păstrat gustul împotriva păsărilor din țările calde am via pe rod și mă gândesc să fac pâine din piatra pe care mi-au lăsat-o soldații la ușă rotundă știu

îi priveam zâmbind și atât, oameni care nu au ucis niciodată, aveam nevoie de medicamente și de un soare mai încet în drumul șerpuit către noapte, pescăruși zburau, să nu-mi fac griji pentru

îmi aduc aminte de zăpezile care ne acopereau strada degeaba încercam să deschid ușa frigul se opunea dorinței de a rămâne în viață eram noi cravatele de pionieri și cărțile pe care le

mă sufoc în locul acesta, viața are forma unei găuri de vierme, lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea lacrimile nu mai recunosc minciuna, poate zahărul m-a făcut

sunt singurul care spune nu îngrijorărilor locuiesc într-un stup de idei și nu-mi fac iluzii cu privire la dragoste mama tăia laptele cu o cruce din argint și-mi dădea să beau pe săturate

îmi ajunge să respir printre degete odată cu stropii de sare nopțile oprite la sânge scurgerile femeilor ce și-au ucis pruncii creșteam fără să știu că tinerețea nu este o vârstă în clipa

după aripi, un pescăruș ne-a atins mâinile, sfâșie pielea într-o debarcare, normandă frumusețea va plânge, iar eu îi voi îngriji umerii cu plasturi din valurile speriate, să nu le prindă

dincolo de toate contează ce știu din toate amintirile. înconjurat de morți trăiesc zilele unui om pus la încercare după chipul și asemănarea sentimentelor greu de stăpânit iubirea făcea să