Jurnale

ca în serile de iarnă când avem ce mânca și ne credem bogați pusesem un semn pentru cei rămași de părinți pe câmp izbucnise un foc-vegetația în ultima fază nu avea rost să mori și tu ți-am

DCdan petrut camui

0

2

din perspectiva sufletului pot avea o sănătate perfectă fotografia de acum zece ani indubitabil un exemplar la fel cum îl știți poate mai sur cobor cele zece trepte ce despart parterul de

DCdan petrut camui

0

4

nevoia de a spune povești începe cu o amintire de câte ori am spus nu sunt nebun tragediile s-au ținut lanț în familie obiceiul de a sta în lumină nu avea corespondent în lumea reală momentul

DCdan petrut camui

0

2

după ce tata a murit mama s-a închis în camera ei din care nu s-a mai auzit nimic mă întrebam dacă  timpul va schimba orele târzii ce ne lăsau gustul acru ca după o noapte pierdută când nu puteai

DCdan petrut camui

0

0

am sperat să fie ușor la săpat pământul ud pentru rod ți-am cuprins mâinile de la strânsul de soare în locul iubirii s-a stricat untdelemnul   străinilor de locul acesta te-am găsit

DCdan petrut camui

0

0

numărul sub care m-am născut incită la lene și agresiuni de tot felul prăjiturile sunt pentru orfani dacă adori plictiseala nu este de tine zumzetul dispozitivelor în patru timpi forfota

DCdan petrut camui

0

0

caut un loc unde să nu cunosc pe nimeni, unde noțiunea de aproapele tău să fie privită ca o anomalie socială, un accident genetic, un blestem părintesc cum ar suna să-l iubești pe străinul tău

DCdan petrut camui

0

2

din psalmii lui David regii nu trebuiau să-și înmulțească soțiile și caii la vin dau ador nu simt nimic în neregulă că vorbesc doar cu femeile mi se pare firesc să-mi arăt orientarea spre

DCdan petrut camui

0

2

iubirea – un drog pe care în afară de medici și dependenți nimeni nu-l recunoaște în cea mai expresivă ipostază a minții umane un abis radiant unde omul se întâlnește cu el însuși o nefericire

DCdan petrut camui

0

0

mi-au adus ce-a rămas de la alții. am aruncat farfuria cât colo. ne-am bătut. mi-au pus foarfeca-n păr, m-au târât, m-au călcat în picioare. le-a fost frică prea mult; așa de tare numai viața

DCdan petrut camui

0

3

de câte ori îl auzeam pe tata spunând vai pe omul acesta nu l-am văzut de douăzeci și cinci de ani mi se părea ceva atât de frumos încât abia așteptam să mi se întâmple și mie nu știam că

DCdan petrut camui

0

0

lumea aducea flori la mormânt pe drumul ce trecea peste oasele celor îngropați mai demult mă făcea să-mi aduc aminte de prima zi când am văzut cum se omoară strigoii mergeam pe sub

DCdan petrut camui

0

0

zilnic în fața bisericii îmi dau seama de ce dumnezeu urăște locul acesta pe aici trec camioanele pentru șefii de partid nu-i văd dar îi respect după anii de închisoare mă uit la el ca la un

DCdan petrut camui

0

4

până la tine nu știam cum să vorbesc cu femeile îmi arătau o cale ce mi se părea greu de privit pentru ochii mei învățați cu întunericul strălucirea pielii îmi făcea rău mă închideam între

DCdan petrut camui

0

0

dragă ana mă gândesc mereu la tine la zâmbetul tău la mișcările trupului naturale fără prefăcătoria sau amatorismul specific femeilor plătite să convingă bărbații din jur sunt atât de furioși

DCdan petrut camui

0

8

lumea aduce flori la mormântul proaspăt săpat vântul desparte un drum peste oasele celor îngropați mai devreme îmi aduc aminte de prima zi când am văzut cum se omoară strigoii treceam pe

DCdan petrut camui

0

4

sunt un copac banyan mârâie-n somn nobilul tigru

DCdan petrut camui

0

0

nu mă simt bine aș vrea să mor dar prezumția de nevinovăție nu face excepții de regulă atunci când iubesc sufăr iar durerea pe care o las să-mi cuprindă sufletul precum senzația de frig de

DCdan petrut camui

0

9

omul avea un cerc deasupra capului sfânt de trei ori în timp ce aruncam piatra a curs mă pregăteam să numesc în bătaie de joc stelele una peste alta văzusem turmele prinse la sare diminețile

DCdan petrut camui

0

0

atunci când lucrurile dispar în prezența unui bibelou cu data nașterii faptul că adevărul mă face să plâng nu-mi inspiră nimic   atunci când trebuie să curăț soba sărut pereții  în culoarea

DCdan petrut camui

0

0

un gând mă trezește nerăbdător trec peste prag sufletul la alegerea lui trupul umezit de lumină iese ca dintre ecluze   nu trece jumătate de noapte să nu-ți trag perna de sub locul unde

DCdan petrut camui

0

4

când eram copil departe de familie îmi făceam griji că nu voi ajunge la zile onomastice înmormântări sau mese festive unde ar fi trebuit să ascult cuvinte obișnuite să rănească tata mâna

DCdan petrut camui

0

2

mama și-a legat un șnur de picior să-i poarte noroc doctorul a luat-o de braț sper dumnezeul tău să fie deasupra lumina cădea sub formă de romburi instrumentarul aștepta mâna de om

DCdan petrut camui

0

0

am un fan care îmi este drag mă însoțește la orice eveniment indiferent unde la Palatul Elisabeta sau într-o intersecție cu circulația oprită de interlopi mereu lângă mine se insinuează

DCdan petrut camui

0

5