viață secretă

iubirea – un drog pe care în afară de medici și dependenți nimeni nu-l recunoaște în cea mai expresivă ipostază a minții umane un abis radiant unde omul se întâlnește cu el însuși o nefericire aflată de obicei în custodia timpului sau a statului în ambele cazuri o mică șaradă dragostea o să vorbească în limbi dar sunt obișnuit să ascult pentru că lumea este compusă dintr-o mulțime de femei nefericite îmi spui ținându-mă strâns să nu-mi pierd curajul de a fi tânăr  pentru orice aș fi fost dispus să mă lupt am dreptul să tac sau să mă îndrăgostesc de cine nu trebuie precum unui om căruia i s-a luat o greutate din suflet continui să privesc să mă apropii de ceea ce mintea nu crede că există știință în nevoia de apă dorința ca o stare ce nu are nimic stricat în esență mă cuprinde într-o promisiune ce face să pară mai lungă viața își umple buzunarele cu ani de la mine iar eu adorm cu gândul că nu mă voi rătăci niciodată în timp iubirea mă strigă din adâncul trupului tău cu intensitatea aceea  dureroasă de parcă cineva mi-ar fi călcat pe mormânt până la urmă femeia în orice limbă este o floare