Poezie
persuasiune
2 min lectură·
Mediu
îmi place să-ţi
scriu ca şi cum aş sta de vorbă cu tine
pot să-ţi spun te iubesc fără să-mi fie teamă că
întrerupi felul în care te ţin în braţe
îţi prind trupul agrafă la piept
nu te ruşina
fierbinte sângele umple degete
de sare
sunetul mării aşteaptă scoică picioarele tale să
iasă desculţe din cămaşa de noapte desfăcută mai mult decât pentru un
singur
sărut tot ce mai este ascuns-
buzele roşesc muşcându-ţi urechea într-
un suflet pământul caută crengi
de măslin
îţi amintesc începuturi
de ape somnul adânc din care m-ai trezit să-mi
spui lipeşte-ţi coasta dar fii liniştit
mai bine dai de la tine
să păcătuiești
nu-mi este dor fiindcă ştiu
nimeni nu te va iubi cum iubesc eu chiar aşa
precum un diavol hotărât să
răscumpere timpul
poate naşte copii pentru schimbul de vină
vreau să-mi spui că
eşti sigură chiar dacă tu încă nu
înţelegi cine sunt cine
scrie
aceste cuvinte nu le mai găseşti
nimeni nu
va mai dori să le rostească pentru
femeia care îşi aminteşte adusă de-o lumină
pe mână
numele tău
mi-a schimbat biografia şi felul în care cere
răbdare
eu nu m-am
îndoit niciodată nu mi-a zis cineva
“dacă eşti fiul lui Dumnezeu porunceşte acestei pietre”
051435
0
Mi-a plăcut textul, transmite într-o formă sensibilă ideile. Puțin cam retoric, dar, gândindu-mă iarăși la titlu, acest lucru nu dăunează grav sănătății textului, ca să parafrazez un slogan. (!)