Poemul unei duminici fără ziua de sâmbătă și ziua de luni

nu mă simt bine aș vrea să mor dar prezumția de nevinovăție nu face excepții de regulă atunci când iubesc sufăr iar durerea pe care o las să-mi cuprindă sufletul precum senzația de frig de la extremități spre centrul pământului lasă urme de animal flămând atunci când numărul personal iubirea ''e-n toate cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la soare '' nu știu cum face ploaia nu-mi aduce nimic bun de la ultima întrunire a țărilor Nato stau cu fruntea în palmele tale privesc undeva unde moartea nu mă poate ajunge și ascult muzica despre care psihologul meu pretinde că vindecă de zona zoster și suferințele tânărului werther știu mulți ar vrea să scrie așa adică să fie la fel de nefericiți ca mine dar mintea își rezervă nivelul în care nici rugăciunea unui om bun nu mai poate fi ascultată din cer tu și eu însemnăm o diferență despre care filozofii nu vor să-și asume pentru că de obicei gânditorii fac parte din planul creației și atunci orice cuvânt îi poate îndepărta așa cum pe noi iubirea de dumnezeu nu vrea să flămânzim din dragoste iubirea doar impune o jertfă așa cum țările membre nu vor lumea a treia să dispară din dragoste rănită în timp ce Coreea de Nord trage o salvă zeflemitoare în mare