Poezie
lost
1 min lectură·
Mediu
gândesc dragostea ca pe Dumnezeu,
și cum nu poate omul muritor să-L vadă și să trăiască,
tot așa, nici eu
nu dau foc pământului,
nu otrăvesc fântâni,
mă încarc pozitiv cu o femeie
tânără,
frumusețea îmi fură privirea,
în dreptul ferestrei,
pasărea continuă să-și miște aripile
prin fum,
la întrecere cu sufletele întoarse
de cel care poate face stelele destinația
oamenilor,
a venit cineva din înalta societate
să cumpere timp,
cel mai bun pentru moarte posibil,
plin de virtuți,
pe cât își dorea lumea,
îngerul galben lupta să țină calul în frâu,
deși era dreptul lui să refuze.
diavolul se închina tuturor:
nu aveți prieteni în spatele acestor uși
cuvântul onorabil trebuie considerat
imprudent,
pasărea continua să privească,
șerpii fac mare crucea să cadă,
în locul lor n-aș fi sigur.
097
0
Not all those who wander are lost;
The old that is strong does not wither,
Deep roots are not reached by the frost. […]”