amintiri din copilărie

când eram copil departe de familie îmi făceam griji că nu voi ajunge la zile onomastice înmormântări sau mese festive unde ar fi trebuit să ascult cuvinte obișnuite să rănească tata mâna oile până la marginea pădurii punea ciobanii să le ducă la iarba grasă dintre maluri câte-un urs se ridica uneori câini uriași înconjurau lighioana se împiedica de cioturile hâde ale copacilor scoși din rădăcini tata îl pălea cu securea de parcă ar fi despicat un butuc pentru foc urletul făcea coama să se cutremure cât era de lungă rochia nopții crăpate în spate luna dădea un ocol să-și contemple violența în forma ei cea mai pură nu existau legi ong-uri sau considerente politice numai omul și ursul doi prădători care își apărau locul în lanțul trofic ultimul fugea scoțând porumbii din brazdă, moartea cu strânsoarea ei scurtă și tandră se ruga să-i rămână tata lins de ciobăneștii ridicați în două picioare să ajungă la inima stăpânului în zilele acelea pământul se umpluse de fiare și dumnezeu trăia greu