modigliani

atunci când lucrurile dispar în prezența unui bibelou cu data nașterii faptul că adevărul mă face să plâng nu-mi inspiră nimic   atunci când trebuie să curăț soba sărut pereții  în culoarea pământului pun lemne și lumea fraților grimm cucerește orice femeie care și-ar călca pe inimă pentru mine și iubirea ce nu se mai satură   atunci când mama se ceartă cu dumnezeu iar eu greșesc poezia care în fiecare vers își cere iertare   atunci când nu mă pot stăpâni să nu amețesc de vinul parfumat din cuvintele ce îmi vin pe limbă precum femeile pe care un om rău intenționat mi le scoate în cale și pe care le stăpânesc cu prefăcută grijă și dorința de a nu-mi aduce aminte   atunci când îmi strig neputința de a mă îndrăgosti la infinit de trupul meu care se împarte ascunșilor sâni și dacă toate femeile care mă dor   scriu să mă tratez împotriva uitării și nu am aur și nu am pe cine să urăsc  și nu am pe cine ierta   ridic privirea spre turnul eiffel niciun semn de parcă nimeni nu mai trece pe podul săracilor iar dragostea și-a târât stâlpul și pentru unul ca mine îmi strig libertatea îmi strig sufletul cu ultimele clipe de luciditate trupul refuză să-mi adauge zile   mă sfârșesc cu gândul că dragostea va ține de cald că ce scriu va fi cândva la îndemâna iubirii în timp ce privesc din ce în ce mai neputincioasă fâșia de cer dintre blocuri