din copilărie

lumea aduce flori la mormântul proaspăt săpat vântul desparte un drum peste oasele celor îngropați mai devreme îmi aduc aminte de prima zi când am văzut cum se omoară strigoii treceam pe sub deal preotul cânta ceva despre un lucru pe care moartea îl face o dată la o mie de ani cineva aducea un țăruș proaspăt din venă de brad pus în tinerețea celui mai bătrân din familie alesul potrivea inima să nu stingă lumina de paște număra până când preotul termina rugăciunea apoi se lăsa cu toată greutatea până se auzeau coastele pocnind mortul deschidea ochii de parcă nu ar fi avut vreo intenție iar noi ceilalți lăsam ploaia să mânie îngerii