poem htonian

lumea aducea flori la mormânt pe drumul ce trecea peste oasele celor îngropați mai demult mă făcea să-mi aduc aminte de prima zi când am văzut cum se omoară strigoii mergeam pe sub deal preotul cânta ceva despre un lucru pe care moartea îl face o dată la o mie de ani cineva aducea un țăruș proaspăt tăiat din vreun brad pus din tinerețea celui mai înțelept din familie alesul potrivea inima să nu sară dincolo de lumânări număra până când preotul termina rugăciunea apoi se lăsa cu toată greutatea până se auzeau coastele pocnind mortul deschidea ochii de parcă nu ar fi avut nicio intenție iar noi ceilalți lăsam ploaia să mânie îngerii