magic

de mine se apropia un om a cărui umbră creștea cu fiecare casă de care trecea gata să mă acopere în interiorul ei erau dealuri și păsări și ape repezi și ferestre cu perdele albe prin care ghiceam oameni care făcuseră parte din viața mea frații pe care nu i-am avut niciodată surorile despre care nu am auzit niciun cuvânt bun sau părinții zilelor în care nu mi-a fost niciodată foame toate acestea aveau un sunet de acoperiș de pe care se topea zăpada alungând orice îndoială cu privire la iarnă nu era anotimpul deciziilor nici al înfrângerilor era ocazia vieții de a demonstra că lumea nu s-a născut din nimic că în spatele fiecărei emoții stă o femeie frumoasă neînduplecată în tinerețea ei ancestrală că semințele ce nasc idei sunt proprietatea nopților reci când flăcările se dezlipesc de pereții camerei și fac tavanul să crească să crească intenționat parcă pentru a prinde precum zece oameni un iudeu de haină zicându-i vrem să ne închinăm și noi dumnezeului vostru