Poezie
cocoșatul
1 min lectură·
Mediu
apoi preotul catolic mi-a strâns
umărul
mă durea franceza stricată a lanțurilor ce se certau
pentru sângele meu
scurs din tăietura unui sărut de adio plătit cu următoarele vieți
în care nu-mi vei plăcea
nu-mi voi aminti și nu mă voi ruga stâlpilor
poate lumea în care trăim nu-și mai ascultă stăpânul
și iubirea a rămas singură în fața sperietorilor pe care câmpuri
de singurătate
le hrănesc cu laptele sărat al depresiilor
ce bântuie cerul precum harpiile înnebunite să descopere spațiul
rezervat actului intens al creației
suntem precum adam și eva înainte să ne pese
că dragostea este mai frumoasă decât iarba ce înfășoară pământul
într-o atingere tandră
plină de revelații pentru tălpile gata să calce greșit
dar atât de hotărât pe calea strâmtă
urăsc latina stricată a lanțurilor pe care mi le-ai atârnat în loc de aripi,
cunoaștere!
017
0
RR