no funeral in my mind

Cind citesc un poem atit de discursiv (corecta observatia lui Raul) am un reflex: il studiez cu \"pixul in mina\" sa vad ce se poate taia din discurs fara sa-i amputeze din sensuri. Vreau sa spun ca am facut eforturi degeaba: nu se poate taia nimic de-aici decit cu riscul mutilarii. Si nu e singura calitate. :)

dincoace/dincolo de discursiv, de narativ, care este realmente o abilitate a ta, pe care o vei valorifica în proză cu atât mai mult decât în poezie, este de observat/explorat un spațiu poetic în care pânza de sensuri/semnificații reușește să cuprindă lectorul într-un bun acordaj reprezentare/figurabil - emoție/stare/trăire - cuvânt/sintagmă/frazare - mesaj, iar ce este mai important în acest punct al creației tale, este că toate aceste elemente nu se mai ascund unele prin altele, ci sunt vizibile, sunt direct și echilibrat transmisibile, fluiditatea, coerența sunt aici remarcabile. nu mai surprinzi printr-un mental diamantin, tăios și prețios, ci printr-o extindere a lui spre zone vii, congruente cu viața sufletească, cu o istorie interioară, temporală, de transmis, de spus, cu o istorie de scris, neînchisă în literă totuși, fiindcă se desfășoară în lector, chiar dacă \"știi mai bine ca el\" (parafrazez versul tău) din ce punct apare fascicolul de gânduri și în ce punct se sfârșește poesis-ul. Ce aș regândi aici este enumerarea din strofa 2 )gările, parcurile, scările... diminețile). Deși trecerea asta prin locuri, obiecte, lucruri, oameni nu face decât să extindă cercurile compozite, nu atât ale limbajului, cât ale afectelor impregnate în el. Mici mici disonanțe în strofa 2 (toate ... poate.. spate), în strofa 3 - \"ca tine... de tine\". Însă se pierd în ansamblul poeziei, una dintre cele mai bune poezii ale autorului din ultimele luni.
Mi s-au întipărit în memorie, cu gravitate: \"între noi doar cimentul
nici măcar o mamă nu ne-ar fi putut apropia mai mult\"


Ela