Ramurile acestea,
Niște crengi oarecare.
În afară de umbră,
Ce mai știu face?
Toamnă.
Nuc desfrunzit
Cu ramurile înegrite.
O încrengătură de păcate.
Pe gluga ta albastră
Toamna picură prin
Cu Ion Veliciu m-am văzut rar. La câțiva ani odată.
Anii de liceu au fost scurți și întrerupți de episoade halucinante care au frânt timpul în alt fel de segmente decât cele folosite de oameni
Iarna am vise albe.
Parcă nopțile reci
Ar fi aflat detergentul minune.
Spală îndoielile, deziluziile,
Toate păcatele din lume.
Dimineața când mă trezesc
În camera înghețată
Îmi adun
De la mine de sus
Le-am spus crengilor acelora fumegânde
Mirosind a coajă putredă,
A argilă înroșită în incendiile care le-au petrecut:
Dovediți-mă dacă sunteți în stare!
Eu voi cădea
Până la
Drumul acesta nu e pentru mine.
Scrie No Exit!
Niciodată nu intru
Pe-un drum care n-are ieșire.
Port în mine povara îndoielii
Ca pe un șarpe rece lângă piele.
O simt ziua și noaptea.
Când
Dimineața mă trezește
Din îmbrățișările morții.
Dimineața mă întorc
Din disperările de-aseară,
Din abisurile întunecate ale nopții.
Diminețile îmi zâmbesc
În strălucirea ochilor
Trec pe coridoarele pustii
Ale palatului din piatră.
Fantomă aplecată, cu ochii în pământ.
Pășesc peste lespezile reci.
Călugăr pedepsit
Numărându-și rozariul
Rugăciunilor rostite în
Acum după ce ai zburat,
Rază din vis într-o stea,
Am hotărât să mă mut
De prin locurile acestea.
Toate imaginile
Îmi pomenesc despre tine.
Străzile mai ales; străzile noastre
Pe care le
Spiridon a fost dat afară de la restaurantul Dunărea. Toți obișnuiții localului dar nu numai ei s-au mirat de această mișcare neașteptată a noului proprietar.
Bucătar excepțional, Spiridon considera
Un nou volum de poezie.
Îi invit pe cei interesați să acceseze situl de mai jos
\"Dealul galben\" (www.lulu.com/dandavid)
http://www.lulu.com/
O parte dintre poeziile scrise în 2006 de
La Santa Monica
Seara e frumoasă ca o idilă.
Briza, mângâiere din Sud,
Urcă leneșă dinspre Pacific
Pe străzile întrețesute ca un grătar.
După câteva ceasuri de căutări
Cocoțat pe rafturile de
La mansardă,
Pictezi în fața ferestrei deschise.
Mulțimea mărșăluiește în stradă
Într-o coloană ce pare nesfârșită;
Ca dorințele lor; o și întrec, poate.
Capătul ei abia se întrezărește
Undeva
În autobuze mă simt foarte bine.
Și în tramvaie.
Simt oamenii umăr la umăr.
Atât de aproape
Încât pot să vă spun dintr-odată
Ce poartă pasagerul din față
Prin buzunare.
Simt căldura
Am crescut în dragostea noastră
Ca doi gemeni.
Ca două degete într-un singur inel.
Respiram același oxigen,
Ne dureau aceleași apăsări,
Epidermele noastre
Simțeau vibrația luminii la
Prin intersecțiile prin care hoinăresc
Singur cuc,
Mă împiedic de fiecare bordură.
Nici nu plouă, măcar!
Mă prinde cineva de picioare.
Îmi arestează tălpile
Într-o topitură din cauciuc.
Dar nu
Mă învârt printre oameni orgolioși.
Nu sunt răi, nu sunt înfumurați.
Nu acceptă compătimirea.
Printre ei mă simt ca o vrabie rătăcită
Pe un cer stăpânit de vulturi
La traversarea deșertului:
Nu
Să vă spun o poveste cu o gâscă.
Într-o zi am întâlnit o gâscă
Trecută bine de vârsta la care
Gâsca mai e bună pe varză.
Ca gâștele, gâsca mea ga, ga, ga;
Turuia într-una.
Le mai și împodobea,
A doua zi s-a sculat devreme, a hrănit și a adăpat vitele și s-a îndreptat spre Primărie. „Ce-or mai fi vrând și ăștia?”
- Bună dimineața, Ioane. Văd că ai sosit mai devreme. Căpitanul
- Ioane! Măi Ioane! Hai, ieși la poartă, măi! Mărie, da’ acasă-i Ion?
- Acasă dară. Lucră acolo în spatele șurii.
- Spune-i că mâine dimineață la zece să fie la Primărie la domnu\' notar. Are de
Strecurat printre cearceafurile verzulii,
Ca un delfin printre valuri,
Sunt gata să mă orientez după soare;
Să caut Estul, să caut Vestul,
Să mă fixez în peisajul
Din care nu mă mai dau
Într-o dimineață ca un con de lumină
Înfipt în sfera întunecată a nopții,
Caii pășteau pe culme.
Soarele stătea gata-gata să se arate.
Răcoarea se reflecta pe pielea cailor
Lucioasă ca o
Simt cum se crapă un ochi în Pământ.
Mă cheamă diavolul în hăul fierbinte
Ademenindu-mă cu roșcove coapte pe jarul păcatelor sub plita lui Belzebut.
Aș vrea să mă retrag, să fug, dar cerul, norii
După noaptea aceea grea
Nimeni nu s-a mai gândit la tine.
Oamenii erau îngrijorați
Fiecare de soarta sa
Și te-au uitat.
Nu știu dacă cineva
Te-a privit atunci în ochi
Să te înțeleagă cu
Autobuzul liniei rapide M 720 era în grafic. Traseul său era unul dintre cele mai lungi și străbătea marea metropolă din centru până la malul oceanului pe coasta de vest. Arareori se putea încadra
DD