Ascult vântul cum piaptănă pomii
ca pe niște copii ciufuliți,
și mi-e dor de sălciile noastre stinghere
de pe malul pârâului cu apă puțină,
de orele după amiezelor noastre
tulburate de
Vă prezint noul meu volum de poeme,
„Celalalt obraz al Pamantului”.
Ce-o fi cu acest titlu?
Ce inseamna lacrima din ochiul drept?
Ce ganduri sunt ascunse intre copertile sale?
Va las
În Paradis ne luăm unii după alții;
Ca la școală.
Murim de plictiseală, dar nu putem înjura.
Nici piedică unul altuia nu ne putem pune.
Mai mult ne zâmbim.
Chiar și când cineva, în
Peste lume
Zboară păsări descreierate.
Se scurge din ele nisip
Cu gust de cicoare prăjită prea mult.
Pământul se zguduie.
Țâșnesc jerbe de foc.
Ochii mi se închid de la sine;
Un veac, o
Bântuie vânturi grozave.
Se îndoaie salcâmii, se apleacă și nucul.
Cuiburile cucilor sunt goale.
Luna viitoare se vor întoarce.
Nu-și vor uita limba lor scurtă:
Cucu-cucu.
Puiul mamei,
Clara
Pe perna ta, urma capului.
Cuib părăsit.
Ce mai rămâne după noi
Când plecăm,
Când nu ne mai întoarcem?
Gândurile ne însoțesc.
Umbrele nu mai rămân nici ele,
Să alunece tăcute prin
Pădurea a pornit la vale.
I s-a zburlit părul de pe picioare.
S-a înecat în lutul galben alunecând de sus
Ca un șarpe vărgat.
Pleoapele ei verzi clipeau speriate.
Tremurau de frica
Când am călătorit prima oară cu trenul,
Un vagon de poștă și trei vagoane „de clasă”,
Eram cu mama și cu frații mai mici.
Noaptea îl visasem pe Arpad Bacsy,
Mustăciosul șef de gară, cu chipiul
Din volumul "Mașina de copiat zile"
Orașul m-a primit ca pe-un străin.
Mă privea cu ochii stinși ai funcționarilor plictisiți,
Ai necunoscuților întâlniți pe stardă.
Mă atingea cu umerii
Azi-noapte
Păianjenul a coborât din colțul său de pe tavan.
Gentil, a întrebat: se poate?
Nu i-am răspuns; dormeam.
A înțeles că da.
- Vei avea oaspeți, mi-a șoptit.
- Ei, oaspeți! Cine?
În
La Malibu, beți de soare,
Pescăruși cu aripi gri
Zboară peste Pacific Coast Highway.
Mângâie pietrele mele albe.
Stăpân și paznic,
Dumnezeu stă pe culme.
Domolește valurile mării
M-a sunat Maricica de la Bârlad;
Că e singură, că-i e urât,
C-ar fi dispusă să reluăm serile literare,
Lecturile poetice de sâmbătă după cină.
Chiar mi-a propus să le repetăm și joi!
Nu,
Mamă, cum e în Rai?
Tot așa, cine are, are, cine nu, nu?
Dimineața, tot devreme te scoli?
Te mai plimbi prin grădină cu mâinile la spate?
Dar vecinilor, binețe le mai dai?
Cum e vremea, recolta
Nu mă credeam în stare să am răbdare
Să aștept valurile să mă acopere cu nisip,
Iar timpul să uite de mine ca de o piatră oarecare.
Dar am reușit!
am fost frumos, am fost mare,
Eram preferatul
Nobil scăpătat rămas fără castel, stau rău cu banii; rău de tot.
N-am reușit să-i strâng în această viață, așa cum am adunat anii.
Poate peste veacuri, în cealaltă.
Nu vreau să împrumut de la
Nu se mai poate; m-am hotărât!
Azi mă duc să-i mut gardul lui Gligor cu trei pași; până la straturile de ceapă.
Vecin, vecin, dar ăsta m-a furat în fiecare primăvară cu câte-o lamă de hârleț.
Cum
Într-o dimineață, martie a răsărit pe ramura unui pom.
Era o încercare de zâmbet, un boboc roz.
Îl priveam uimit; mă întrebam oare ce soartă i s-o fi hărăzit?
Florile și cireșele au venit mult mai
Sunt un taciturn; cum ai zice tu, un mut.
La capitolul comunicare inter umană am un handicap important.
Am impresia că lumea așteaptă de la mine doar lucruri interesante, bârfe la zi, noutăți.
Dar
Nu mai suport visele repetate noapte de noapte.
Aceleași ruine, aceleași drumuri desfundate; și fețele oamenilor sunt la fel, toate.
Spre ziuă, ca într-un cinematograf din anii ’50, se reiau visele
De Sfântul Valentin nu m-am simțit prea bine; am răcit, am luat și o gripă.
„Hai să te mint!” mi-am zis, și mi-am lipit pe buze un zâmbet ca un fluture rătăcit primăvara prin grădina sufletului
Din cimitir nu pleci cu mâna goală.
Doar atunci când nu mai pleci deloc!
Băutura se amestecă în butelia din plastic așa cum vine.
Ca apele pe Argeș.
Iese o licoare a’ntâia;
Un fel de tricolor
Din urmă,
Urs mătăhălos cu blana verde,
Muntele ne acopere cu umbre.
Pas cu pas după noi,
Se târâie gâfâind.
Durere difuză, cuțit invizibil,
Răsuflarea îi e înghețată.
Pătrunde încet.
La
Perechi- perechi,
Păsări flămânde
Zboară legănându-se
Pe deasupra orașului bolnav.
Porțile și ochii cetății sunt zăvorâte.
Din când în când
Sunt aruncate peste ziduri
Cadavre de nepăsare și
„De dragoste....poate” ( Anunț editorial )
Anunț apariția unui nou volum de poeme
„De dragoste....poate”
De dragoste....poate
Când voi ajunge pe Pământ
Vă voi căuta pe
DD