dan david

Fără nicio legătură cu evenimentele Care alergau pe afară Nebune ca niște cai de curse Ai căror jokey au murit, Mă perpeleam în nopțile acelea De parcă apele Ar fi inundat uscatul murdar Și

De pe obrazul tău, Petala unui trandafir alb-roz Altădată, Puful gingaș a dispărut. În barbă, Printre ridurile întortocheate, Din loc în loc câte un fir gros. Scaieți pe o miriște

Simt uneori, presimt, Că izvoarele seacă. Mi-e teamă că n-o să mai pot adăpa Însetate, nevinovatele turme, Și nici ochii tăi n-o să mai râdă Sub stropii limpezi ca cerul. Încep să caut,

- Mamă mare, vreau apă. - Ia, maică! - Mamă mare, vreau pipi. - Hai, maică! - Mamă mare, vreau măr, - Nu mai avem, maică. Nu a plouat la timp. - Mamă mare, o vreau pe mama. - Hai să ieșim la

Noaptea, Târziu după miezul ei, Orele, Pisici leneșe, Moțăie tolănite Peste picioarele mele Ostenite de drum, De îndelungatul stat vertical. Uneori se învârte lumea cu mine. Începe cu lampa

Pe calea ferată trec patru trenuri pe zi. Două spre Vest către Carei, Celelalte către Zalău în cealaltă parte. O fi același tren Care se învârte ca Păvăluc nebunul Pe călcâiele cizmelor

Mă dezbrac în fața munților Cu bărbile verzi Strălucind în lumina rece a iernii. Fără jenă. Mă voi arunca în apele alunecând din cer, În undele gângurind peste praguri. Nu doar cu ochii! Ei

Peste case plutesc șiraguri de fum. Se împletesc în fuioare albe. Alunecă spre vale peste livada de pruni. Boboteaza a trecut demult, dar frigul nu trece. De dinainte de Crăciun Dormim fiecare

Pe ringul vieții Arbitrii sunt părtinitori, Podeaua alunecoasă, Frânghiile slăbite. Zgribulit în colțul albastru Aștept adversarii. Nu îi cunosc. „Ești declarat învins. Poți să pleci!” „Dar

Aștept În aleea aceasta întunecoasă Ca tunelul metroului New-Yorkez. Din moment în moment Vagoanele albastre Îmi vor străbate urechile; Cercei insolenți sfâșiind carnea crudă. Dar nu! Pe

Plouă de trei zile. Aprilie ne minte din nou. Soarelui îi e rușine să iasă din spatele norilor. Doamna nu ne-a mai scos în curte, la „sport”. Mi-e frig. Stau în clasă cu fesul tras pe

Liniștea sculptează fantasme În marmora nopții. Imponderabile, Plutesc în jurul stâlpului de raze. Urcă spre lună, mută și ea. Întregesc, cu stelele palide, Panorama nopții

M-am retras în laborator. Ușile zăvorâte, Ferestrele cu storurile trase. Vreau să creez o lume nouă, Pur matematică, Din care să lipsească Anomaliile acumulate Dealungul istoriei. Ecuațiile

Ca să putem dormi împreună Ar trebui să ne împletim visele În plasa unui păianjen nocturn. Să o atârnăm în colțul Inimii în care ne vom ascunde. Altfel, ce aș avea să-ți povestesc Noaptea

Pe drumul acela prăfuit, Dar nu era drum; era un drumeag, Duminica mergeam cu bicicleta De la Crasna la Horoat. Cam o oră, vara. Înapoi, o oră și mai bine. O închiriam pe aia cu lanțul

Zbor; Bucureștiul rămâne în urmă. Rămân triste în ploaia rece Drumuri știrbe, câini vagabonzi, cerșetori, drogați, Ruinele orașului vechi dezgropate de sub pulberea anilor. Prin Cișmigiu m-a

Dintr-un caier de asbest Mi-am tors pletele, genele, Părul de pe spate, de pe piept; Până jos. Învăluit în firele argintii Ca într-o găoace, Nu îmi era teamă să intru în foc. Eram un vierme de

Cristale albe de sare Scrâșnesc turmentate Între dinții îngălbeniți. Vorbele ies ca niște murături Puțind a mahorcă. Recunoști imediat Înjurăturile mele obișnuite. De atâta timp mă abțin Să

Într-o zi Þi-am dăruit inima. Încrezător sau naiv, Þi-am atârnat-o la piept, Pandantiv viu, Fără să-ți cer în schimb Altceva. A început să pulseze timid; Vultur șchiop Cu aripile

Privesc fața neagră a apei. Noaptea a mânjit-o cu funinginea adunată în inimile pescarilor. Undeva departe, dincolo de granițele orizontului, Pământul respiră greu, cu plămânii atinși de

Aș dori să rămân în memoria prietenilor, Om tânăr aplecat peste planșetă La prima oră de Geometrie Descriptivă. Dumnezeu știe cum arată epura Intersecției dintre cilindru și con. Mi-a șoptit-o

În pădurea aceasta Poezia este floare rară. Cuvintele adevărate Au fost luate sub aripi De păsările plecate În altă parte, Să adoarmă o rugăciune. În urmă, un vuiet alb; Ger dintr-o iarnă

Salcâmii nu se usucă de secetă. Se usucă din necredință. Să-i vezi cu picioarele-n apă, Uscându-se! Spinii explodează pe crengile vinete Ca niște ploșnițe prea sătule. Dedesubt apa capătă