Rațele albe
Ascult vântul cum piaptănă pomii ca pe niște copii ciufuliți, și mi-e dor de sălciile noastre stinghere de pe malul pârâului cu apă puțină, de orele după amiezelor noastre tulburate de
Nu depășiți măsura, copii!
În Paradis ne luăm unii după alții; Ca la școală. Murim de plictiseală, dar nu putem înjura. Nici piedică unul altuia nu ne putem pune. Mai mult ne zâmbim. Chiar și când cineva, în
Moartea Arlequinului
Peste lume Zboară păsări descreierate. Se scurge din ele nisip Cu gust de cicoare prăjită prea mult. Pământul se zguduie. Țâșnesc jerbe de foc. Ochii mi se închid de la sine; Un veac, o
Cucu-cucu
Bântuie vânturi grozave. Se îndoaie salcâmii, se apleacă și nucul. Cuiburile cucilor sunt goale. Luna viitoare se vor întoarce. Nu-și vor uita limba lor scurtă: Cucu-cucu. Puiul mamei, Clara
Cuib părăsit
Pe perna ta, urma capului. Cuib părăsit. Ce mai rămâne după noi Când plecăm, Când nu ne mai întoarcem? Gândurile ne însoțesc. Umbrele nu mai rămân nici ele, Să alunece tăcute prin
Pat nou pentru somn (Din volumul Masina de copiat zile)
Pădurea a pornit la vale. I s-a zburlit părul de pe picioare. S-a înecat în lutul galben alunecând de sus Ca un șarpe vărgat. Pleoapele ei verzi clipeau speriate. Tremurau de frica
Trenul (Din volumul Mașina de copiat zile)
Când am călătorit prima oară cu trenul, Un vagon de poștă și trei vagoane „de clasă”, Eram cu mama și cu frații mai mici. Noaptea îl visasem pe Arpad Bacsy, Mustăciosul șef de gară, cu chipiul
Întoarcerea fiului rătăcitor (Pitești – Septembrie 2009)
Din volumul "Mașina de copiat zile" Orașul m-a primit ca pe-un străin. Mă privea cu ochii stinși ai funcționarilor plictisiți, Ai necunoscuților întâlniți pe stardă. Mă atingea cu umerii
Păianjenul
Azi-noapte Păianjenul a coborât din colțul său de pe tavan. Gentil, a întrebat: se poate? Nu i-am răspuns; dormeam. A înțeles că da. - Vei avea oaspeți, mi-a șoptit. - Ei, oaspeți! Cine? În
Malibu (Pietrele albe)
La Malibu, beți de soare, Pescăruși cu aripi gri Zboară peste Pacific Coast Highway. Mângâie pietrele mele albe. Stăpân și paznic, Dumnezeu stă pe culme. Domolește valurile mării
Seri literare
M-a sunat Maricica de la Bârlad; Că e singură, că-i e urât, C-ar fi dispusă să reluăm serile literare, Lecturile poetice de sâmbătă după cină. Chiar mi-a propus să le repetăm și joi! Nu,
Alo, aveți Raiul. Vorbiți!
Mamă, cum e în Rai? Tot așa, cine are, are, cine nu, nu? Dimineața, tot devreme te scoli? Te mai plimbi prin grădină cu mâinile la spate? Dar vecinilor, binețe le mai dai? Cum e vremea, recolta
Statui (Adonis)
Nu mă credeam în stare să am răbdare Să aștept valurile să mă acopere cu nisip, Iar timpul să uite de mine ca de o piatră oarecare. Dar am reușit! am fost frumos, am fost mare, Eram preferatul
O afacere cu Alfred Nobel
Nobil scăpătat rămas fără castel, stau rău cu banii; rău de tot. N-am reușit să-i strâng în această viață, așa cum am adunat anii. Poate peste veacuri, în cealaltă. Nu vreau să împrumut de la
Hotarul
Nu se mai poate; m-am hotărât! Azi mă duc să-i mut gardul lui Gligor cu trei pași; până la straturile de ceapă. Vecin, vecin, dar ăsta m-a furat în fiecare primăvară cu câte-o lamă de hârleț. Cum
Martie –o încercare de zâmbet
Într-o dimineață, martie a răsărit pe ramura unui pom. Era o încercare de zâmbet, un boboc roz. Îl priveam uimit; mă întrebam oare ce soartă i s-o fi hărăzit? Florile și cireșele au venit mult mai
Câteva cuvinte frumoase de 1 Martie
Sunt un taciturn; cum ai zice tu, un mut. La capitolul comunicare inter umană am un handicap important. Am impresia că lumea așteaptă de la mine doar lucruri interesante, bârfe la zi, noutăți. Dar
Un film din anii ‘50
Nu mai suport visele repetate noapte de noapte. Aceleași ruine, aceleași drumuri desfundate; și fețele oamenilor sunt la fel, toate. Spre ziuă, ca într-un cinematograf din anii ’50, se reiau visele
Un ceai verde (Nu te-am sărutat, de teama să nu îmi iei gripa)
De Sfântul Valentin nu m-am simțit prea bine; am răcit, am luat și o gripă. „Hai să te mint!” mi-am zis, și mi-am lipit pe buze un zâmbet ca un fluture rătăcit primăvara prin grădina sufletului
Plecări
Din cimitir nu pleci cu mâna goală. Doar atunci când nu mai pleci deloc! Băutura se amestecă în butelia din plastic așa cum vine. Ca apele pe Argeș. Iese o licoare a’ntâia; Un fel de tricolor
Părul tău de aramă
Din urmă, Urs mătăhălos cu blana verde, Muntele ne acopere cu umbre. Pas cu pas după noi, Se târâie gâfâind. Durere difuză, cuțit invizibil, Răsuflarea îi e înghețată. Pătrunde încet. La
Oraș bolnav
Perechi- perechi, Păsări flămânde Zboară legănându-se Pe deasupra orașului bolnav. Porțile și ochii cetății sunt zăvorâte. Din când în când Sunt aruncate peste ziduri Cadavre de nepăsare și
Anunt Editorial
„De dragoste....poate” ( Anunț editorial ) Anunț apariția unui nou volum de poeme „De dragoste....poate” De dragoste....poate Când voi ajunge pe Pământ Vă voi căuta pe
Ora de istorie
Fără nicio legătură cu evenimentele Care alergau pe afară Nebune ca niște cai de curse Ai căror jokey au murit, Mă perpeleam în nopțile acelea De parcă apele Ar fi inundat uscatul murdar Și
