Poezie
Statui (Adonis)
1 min lectură·
Mediu
Nu mă credeam în stare să am răbdare
Să aștept valurile să mă acopere cu nisip,
Iar timpul să uite de mine ca de o piatră oarecare.
Dar am reușit!
am fost frumos, am fost mare,
Eram preferatul curtezanelor, idealul filozofilor, visul poeților;
Eram venerat, eram iubit, eram hulit.
Nu mă plictiseam;
Ziua ascultam valurile, noaptea auzeam stelele, așteptam zorii.
Ursitoarele mai urzeau căte-o viață, câte-un tragic sfârșit.
Dar timpul, ca timpul; a tăcut, a trecut.
Mai deunăzi m-a găsit un pescar cu plasele sparte.
Nu era pe placul meu; era bărbos, era bătrân,
Mirosea a uzo falsificat cu venin.
M-a ridicat în picioare, m-a curățat de nisip.
A rămas împietrit gândindu-se profund la grămada de drahme.
„E Adonis, Elefterio, e frumosul Adonis.
Uite, ține ochii închiși; parcă doarme.”
003424
0