Poezie
Plecări
1 min lectură·
Mediu
Din cimitir nu pleci cu mâna goală.
Doar atunci când nu mai pleci deloc!
Băutura se amestecă în butelia din plastic așa cum vine.
Ca apele pe Argeș.
Iese o licoare a’ntâia;
Un fel de tricolor cu care și morții se îmbată;
Mai ales cei căzuți de curând.
Nu, cei din război,
Ori cei din regimul trecut.
Nu mai au șanse.
Stai pe banca din față.
Pe-acolo trec femeile bătrâne.
Sărace dar miloase.
Dăruiesc prăjituri, cozonac.
Unele, bietele, dau și sarmale.
Reci, bine-nțeles.
Dar deh, așa e moartea!
Pe cealaltă parte bărbații.
În urma lor nu se înșiră câinii de pripas.
Miros a pălincă, a tutun.
Câinilor nu le place.
S-au rafinat și ei după revoluție.
Mormintele căzuților în ajunul acela de Crăciun
Nu sunt păzite.
Doar mamele care plâng.
Tot mai puține.
002788
0