dan david

Când îl vizitam pe nenea Tică, Tanti Viorica, zâna mea bună, Ne servea ceai. Alături, felii de franzelă Unse cu margarină. Pe deasupra telemea de oi. Un deliciu, un vis! Miracolul venea mai

Dacă mă simt disperat, Dau fuga la tine la birou. Deschid larg ușa capitonată Și țip ca un apucat: Margareto, nu mai vreau să trăiesc! Toate fetișcanele acelea sar speriate. Pompierii nu mă pot

Maimuță printre liane, Mă strecor printre zile. Mă agăț de orele fierbinți. De evenimentele transparente După care nimeni nu se poate ascunde. Ca în visele cu căderea în groapă, Păianjenii

Când am fost învins, Când am suferit Și disperat am întrebat „de ce”, Și disperat am țipat „ajutor”, În jur s-a întins un pustiu de tăcere. Îmi țiuia în urechi. Chiar și cerul s-a

Nori triști galopează împovărați Ca niște iepe gravide Gata-gata să plângă. Privesc spre pământ cu ochi încărcați De emoții lichide. Palat al zburătoarelor negre, Pomul asaltat de ciori E un

Câte inimi ar trebui să îngrămădesc În pieptul acesta costeliv, Să pot simți ritmul tânguirilor tale? Vinul de măceșe nu-ți mai place. Vrei vin, vin! Dimineața clopotele se trezesc În turla

Trăiam într-un materialism acerb. Totul părea solid zidit, clarificat, Indestructibil, concret la pipăire. Sufletul, miracolul, nu încăpeau nicăieri. Nu exista o linie imaginară. Singurele linii

În brațele mele firave, Însăilate din aer, din gânduri, din nori, Port fantoma trupului tău. Am zburat dintr-un lemn În care fulgerul a căzut La un moment nepotrivit. Frunzele ne acoperiseră de

Septembrie în vie. Mă întâmpini zâmbind. Buzele tale mă cheamă pe nume. În mâini ai doi ciorchini. În ochi o flacără liliachie. Bluza, din mătase violetă. Boabele mari atârnă, mărgele. Două

Mi-ai luat poverile de pe umeri. Lutul sub care mă încovoiam Ca o lumânare. Mi l-ai aruncat la picioare. Atât ai putut! Înălțându-mi privirea, Orbit de strălucirea soarelui, N-am mai

Nimic nu mă legăna mai bine Decât salcia de la Pârâul Iepurașului În aprilie, înainte de Paști. Pe Dumnezeu acolo îl găseam. Singur, Când în jur nu mai era nimeni. Împleteam ramurile moi,

Mi-am smuls insigna strălucitore. Am aruncat-o cât colo. O aveam de demult, din tinerețe. De pe vremea când mă credeam deștept. Scria: „Pe aici nu se trece!” Nu se trece, pe dracu’! Se trece,

Spiridon a fost dat afară de la restaurantul Dunărea. Toți obișnuiții localului dar nu numai ei s-au mirat de această mișcare neașteptată a noului proprietar. Bucătar excepțional, Spiridon considera

Pași sacadați. Chinui asfaltul Îndepărtându-te. Sunt clopote. Rezonanța lor mă doare. Puncte de suspensie La mijlocul unei fraze neterminate. Cerul înnorat e orb. L-am chemat ca martor. Și-a

Anunțăm apariția la Casa de Editură LULU Inc. a volumului de proze „Gardul Pustiul dintre noi” datorat scriitorului californian de origine română, Dan David. Cunoscut îndeosebi ca poet după

Părinților nu mă puteam destăinui. Simțeam că între noi e un paravan Mai mare decât diferența de vârstă. Mai înalt decât diferența de statut. Dimineața când venea mama să mă trezească Și mă

Când am început să beau, i-am zis „aspirină”. - Ce faci dragul mamei? Te cam legeni! - Da, am luat aspirină. Anestezia, efectul final, este asemănător și doar o mamă tristă poate intui adevărul.

Înghețat de frigul de la miază-noapte, Muntele s-a culcat într-o seară Pe covorul verde, la poale. Și-a pus alături toiagul, căciula, Și-a descălțat opincile Și s-a așezat la somn lung cât o

Stau la pândă cu teama ascunsă în suflet. Aștept bezna să vină. M-am înarmat cu mănuși, cu mască. Mi-am pregătit și cuțite la pleoape. Tocmai bune de retezat orice speranță nocturnă. Nu se poate

Iarna am vise albe. Parcă nopțile reci Ar fi aflat detergentul minune. Spală îndoielile, deziluziile, Toate păcatele din lume. Dimineața când mă trezesc În camera înghețată, Îmi adun

De sus, de la mine, Le-am spus crengilor fumegânde Mirosind a coajă putredă, A argilă înroșită în incendiile care le-au petrecut: Refuzați-mă dacă sunteți în stare! Eu voi cădea Până la

Pe o punte din raze colorate, Printre arcade și bolți de altar, Mă îndrept către tine. Am coborât costumați, cu fețe străine, Din două curcubeie Încrucișate pe cerul lasciv. Care ești oare,

Liniștea plutește mută prin curți. O cergă de ceață Îmi urcă până la genunchi. Se târăște pe trotuare, pe alei. Nu mai văd pe unde merg Prin liniștea albă. Nu se mai aude nici o