Poezie

Parâng

1 min lectură·1 ianuarie 2008

Mediu

Înghețat de frigul de la miază-noapte,

Muntele s-a culcat într-o seară

Pe covorul verde, la poale.

Și-a pus alături toiagul, căciula,

Și-a descălțat opincile

Și s-a așezat la somn lung cât o moarte.

Până dimineață îl acoperiseră poienile,

Răsăriseră flori,

Turmele pășteau sub ochii leneși

Ai măgarilor, păstori plictisiți.

Ciobanii i s-au urcat pe umeri.

Au văzut departe în zare

Pădurile, câmpiile, râurile;

Până la Mare.

L-au numit Parâng.

Când se trezește în zori

Adună primele raze în telescoapele din cremene

Și le împrăștie darnic la vale.

I-au pus la buze un caval.

Cântă din dorurile ciobănițelor care plâng,

Din tainele stâncilor cu ochi din cristal,

Din urmele lupilor pe potecile strâmte,

Din flacăra de sub ceaunul stânelor.

Oamenii și-au zis „oieri”

Și nu s-au mai întors în Ardeal.

Dan David, Los Angeles, 11-02-2005.

002.283

dan david. “Parâng.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-david/poezie/1761014/parang

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.