Poezie

Paravanul

1 min lectură·27 ianuarie 2008

Mediu

Părinților nu mă puteam destăinui.

Simțeam că între noi e un paravan

Mai mare decât diferența de vârstă.

Mai înalt decât diferența de statut.

Dimineața când venea mama să mă trezească

Și mă întreba cu glas de înger

Strecurându-și degetele prin părul meu ciufulit,

„Ce-ai visat puiul mamei? Ia spune!”

Aproape întotdeauna o mințeam.

\"Nu am visat nimic.\"

Visasem, de bună seamă,

Toate năzdrăvăniile lumii, la început.

Apoi întâmplări despre care auzisem

Că le pățiseră doar oamenii mari.

Mult mai târziu, când m-am despărțit de Sofie,

Tata m-a luat pe ocolite

Sperând să afle ce și cum; să mă ajute.

Nu am putut.

Și cât de grele mai erau nopțile mele atunci!

Acum după ce au plecat,

După ce m-am împiedecat de toate pragurile vieții,

Dup ce am căzut și m-am ridicat,

După ce am căzut și n-am mai găsit

Brațele de care să mă prind,

Mi-ar fi de-ajuns măcar să mă-ntrebe cineva, ceva!

Nu știu ce aș răspunde.

Căci până la urmă am aflat:

Paravanul este ascuns în mine;

Paravanul este în inima mea.

Dan David, Los Angeles, 10-16-2005.

001.842

dan david. “Paravanul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-david/poezie/1765028/paravanul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.