Poezie
Suflete moarte
1 min lectură·
Mediu
Trăiam într-un materialism acerb.
Totul părea solid zidit, clarificat,
Indestructibil, concret la pipăire.
Sufletul, miracolul, nu încăpeau nicăieri.
Nu exista o linie imaginară.
Singurele linii valabile
Erau „liniile ferate”,
„Liniile de înaltă tensiune”.
Încercai să-mi explici că iubirea
E un inefabil, un mister, e altceva,
Nu doar impulsul de perpetuare
Revărsat în sângele nostru fierbinte!
Noaptea în Cimitirul Nemurirea
S-au văzut luminițe albastre
Plutind printre cavouri, pe alei.
„Ce-o fi dom’le cu ele, ce-o fi?
Or fi sufletele încărcate ale morților?”
Au prins niște țigănuși
Furând lumânări și jerbe ofilite
De pe cruci și morminte.
Le vindeau a doua zi „de proaspete”
La poarta Cimitirului Eroilor.
„Ce suflete fraților, ce suflete?
Suflete moarte?”
Te-am visat într-o adormire scurtă
Dintr-un somn de zi.
Plutire pe un nor.
Plângeai cu lacrimi roșii
Ca niște cireșe de mai.
Vocea îți era răgușită; oftai.
M-am trezit speriat, am fugit la tine.
Focul nu iertase nimic.
Te-am căutat.
Nu mai erai.
Dan David, Los Angeles, 10-23-2005.
002205
0