Poezie
Și dacă tot nu înțelegem de unde răsare
1 min lectură·
Mediu
Simt cum se crapă un ochi în Pământ.
Mă cheamă diavolul în hăul fierbinte
Ademenindu-mă cu roșcove coapte pe jarul păcatelor sub plita lui Belzebut.
Aș vrea să mă retrag, să fug, dar cerul, norii de cenușă mă apasă ca o cupolă din fier.
Gleznele mi se afundă în umoarea închegată scursă din ochiul crăpat în Pământ.
Scuipatul în sân, sfintele semne, rugăciunile cu ochii ridicați către cer, nu ajută.
Fierbinte, vâscoasă, limfa Pământului mă învăluie ca o carcasă.
Corabie a viermelui de mătase, din care fluturele nu poate să zboare.
Pui arestat într-un ou cu coaja din zgură.
Am nevoie de un fierar, de un ciocan, de-un fierăstrău,
Să ies din zalele condamnării la sufocare.
Ori trimite Doamne un înger, mai bine;
Să mă ridice la umărul Tău.
Dan David, Los Angeles, mai-05-2007.
001.609
0