Poezie
Nașterea tăcerii
1 min lectură·
Mediu
Trec pe coridoarele pustii
Ale palatului din piatră.
Fantomă aplecată, cu ochii în pământ.
Pășesc peste lespezile reci.
Călugăr pedepsit
Numărându-și rozariul
Rugăciunilor rostite în gând.
Orele trec și ele încet
Alunecând pe lângă pereți;
Secvențe dintr-un film mut
Rulate cu încetinitorul
Pe un fundal din granit.
În aerul înghețat,
Zgomotul pașilor condensează.
Ninsoare dintr-o noapte de Crăciun
Aproape uitată,
Peste care pășesc fără să o simt.
Orice pas e un tunet.
Orice gând e un țipăt.
Mă opresc.
Gândurile se opresc și ele dintr-odată.
Se așterne o liniște grea ca un țol.
O groapă în care toate zgomotele mor.
O scoică din care se naște liniștea.
Þiuit amputat din izvorul durerii.
Un gol în care și bătăile inimii
Tac, încremenesc.
Asist la un miracol
În fața căruia mă trezesc:
Nașterea tăcerii.
Dan David, Los Angeles, 10-13-2005.
034.074
0
Cu respect
Ion Nimerencu