fashion

E un text fascinant, care dupa opinia mea ar merita sa stea la recomandate. Amploarea viziunii concura cu finetea si lirismul detaliilor, dramatismul si umorul se impletesc excelent alternarea straturilor creind zone de transparenta, trans-luciditate. Se developeaza astfel o viziune profunda si coerenta asupra realitatii si tainei ei cu o expresivitate poetica iesita din comun. finalul asaza luminile ce dau viata acestei poezii icono-grafice. de citat ar fi toata poezia.

Moartea este singurul subiect serios pentru poezie. Începutul aduce cu \"It\'s all about love\" al lui Vinterberg. Acolo trebuia să pășești peste cei morți subit în stradă.

\"Fundațiile blocurilor\" este o expresie la care te poți aștepta într-o eră citadină a poeziei, dar când ele se \"pierd\" într-o moarte imensă ca cea din \"fashion\", te oprește paralizant în loc, oricât de grăbit ai fi. \"Porii pielii s-au ridicat/ ca atrași de un înger\", această reacție în fața acelui tărâm de \"răcoare și plăcut\" este impresionantă și merită remarcată. Apoi amintesc din nou biblicul \"iubirea ca moartea e de tare\", dialogul eros - thanatos nefiind ocolit de autor.

Tiparul \"intrării înăuntru\" e același pentru toți, iar repetiția lui dă un echilibru plăcut poeziei și conferă stării acesteia care în mod normal e terifiantă, ceea ce autorul caută: impresia de așezare comodă în moarte. E moartea - odihnă, moartea - cer, moartea - \"adânc/ adică bine\".

Ceea ce urmează în partea finală, poate sta foarte bine alături de un Ioan al Crucii, un Maxim Mărturisitorul, ori Francisc de Assisi. Din planul mundan poezia alunecă într-un plan mistic prin excelență. Dacă poezia a fost blândă până acum, surprinzător, poate, pentru un astfel de subiect, de acum devine de-a dreptul strălucitoare. Exprimarea poetică a pășirii lui Iisus în moarte este cutremurătoare și primește un sens prin excelență creștin, exclusiv creștin, un sens întreg și inalienat, plin și atotgrăitor, unde alături de oameni, păsări, brazi, ape, dealuri, râpe, munți, stau \"spinii și cuiele\" care îi vin \"așa de bine\". Avem aici a doua geneză a lumii când toate sunt \"bune foarte\". Da, creștinismul autentic oferă această viziune asupra morții/vieți atotcuprinzătoare, unde toate se regăsesc, dar transfigurate.

Ultima strofă care păstrează același registru ideatic, în care regăsim laitmotivul \"înapoi era ridicol să se întoarcă\"... ultima strofă e un adevărat tropar al învierii. M-a înfiorat prin subtitlitatea și puterea de sugestie în exprimarea inexprimabilului, de a pune în concept adevăruri de credință, de a conduce poetic un discurs retoric, metaforic, imagistic, dialectic, cu idei abil șlefuite și strecurate cu răbdare, una câte una, picurate în inima și urechea cititorului, pentru ca în final să vină descoperirea după aceeași partitură, făcută cu aceeași delicatețe care caracterizează întreaga poezie.

Inițial nu m-am împăcat cu titlu, și cred că mi-ar fi plăcut ceva mai puțin \"fashion\"-able, dar mă supun viziunii artistice a poetului și mă înclin a-l vedea în consonanță cu ambianța mundană contemporană în care el așează această cantată solemnă. Prin \"fashion\" Dan Cârlea se așează alături de Voiculescu, Crainic, Gyr și Cotruș, nu prin stil, desigur, ci prin puterea de sugestie, prin sensibilitate și profunzime, mult neglijate ori chiar inexistente în poezia de azi; prin modalitatea de a utiliza instrumentele vremii lui pentru exprimarea poetică a unor concepte greu de cuprins în cuvinte. Marile adevăruri au fost întotdeauna rostite poetic și metaforic, deoarece numai așa cuvântul are putere. Poezia e ruptă din cer.

Dan Cârlea, mulți vor râde și poate nici tu nu vei înțelege, dar îți voi spune asta pentru că mi-a plăcut până dincolo de cuvinte: după ce am citit poezia ta îmi venea să cânt \"Hristos a înviat\".

Salutări Dane.
Deși aș prefera tăcerea, acea nevorbire umilă dinaintea vieții și morții, mă văd totuși obligat să-mi justific premiul. Orice aș spune ar fi inutil. Superlativele ar fi de fațadă aici. Insist doar asupra ideii al clasicului paradox: ce bine îmi este în viață, ce bine îmi este în moarte. De aceea prefer eu albul și negrul, de aceea prefer să mă opresc aici să-ți ofer o adâncă reverență.
Dacă m-am dovedit prea alambicat o să revin să-mi justific și literar-lizibil gestul.

Cu stimă,
Florin O.