E prima zi din an
şi-n timp ce taxiul gonește peste pod
moscheile își plimbă turnulețele în orizont
şi eu mă gândesc
ce haos să iubești o femeie frumoasă căreia i se prăbușesc
sprâncenele
Umblai prin savană desculț sub de un strat de praf purpuriu
Urmele degetelor smolite pe obraji
brațele cu mușchi încordate
în ochi aleargă un tigru
urmărind antilope
tigrul si lipsa totală a
(Psalmul 48: Mormântul lor va fi casa lor în veac, locașurile lor din neam în neam, deși numit-au cu numele lor pământurile lor)
Aceasta este casa
În fiecare zi bat sute de cuie
fixez perfect
văd și astăzi
mâinile tale
crăpate murdare muncite
mirosind a tutun
unguresc
ochii tăi plânși
patul în care a pășit pisica albă
și femeia în costum de baie
de pe perete
cineva te-ar
Tufe de liliac au năpădit mormintele uitate
Cruci fără nume. Piatră sau de fier.
Cele de lemn furate de țigani
să se-ncălzească iarna
Tufe de liliac acoperă uitarea
Şi Domnul le-a sădit, cu
Acasta este gura
cu ea zidim sau dărâmăm
spunem povești nemuritoare ori cântece de jale din bătrâni
Aceștia sunt ochii
cu ei citim ce zace-n suflet
cuprindem cerul lumea toată
mările
Bunicul meu degustă vinul prin țărână
și lacrimile mele-i spală vina
de-a fi crezut că Dumnezeu nu-l va-mbrăca vreodată
în lumina Sa
Bunicul meu degustă vinul
chiparoșii ard la căpătâi
În vreme ce oamenii plâng,
proptit de zidul răcoros,
un bătrân trage cu voluptate din țigară.
O fată în roșu își admiră sandalele noi,
o ia la pas printre cruci și flori.
Cojile
Copilul închide ochii și sare.
Căpița de fân e un piept cald de mamă.
Acoperișul, trambulina cea mai înaltă
ascunde sub poalele-i roșii
saci de tărâțe făină și nuci
cerge de cânepă cu bobi albi și
Trupul tău,
acest acordeon la care cântă când nimicnicia, când Dumnezeu
vas de lut în care fermentează dorințele deznădejdea
Ești mai mult
Părți din tine se pierd în sufletele altora
Trupul meu
tremură Pământul
în ropotul iubirii
și al urii
noastre
cărăm chirciți povara lui de veacuri
o piatră vineție peste care Domnul
își va lăsa-ntristat odată
pleoapa
păstrăm în
Stăteam la graniță aveam genunchii zgâriați
o cruce strălucind la gât
pe câmp
e o apă curgătoare
învolburată
pești argintii mereu grăbiți
norii separă cerul de pământul cerului
gândurile
când ți se pare că trecutul tău l-a trăit altcineva
un individ ce poartă numele tău/ un individ dubios ce s-a folosit de corpul tău/ s-a hrănit din amintirile și visele tale/
îți zicea te iubesc ești
din 3 în 3 ore se aud cloptele vreunei catedrale mă foiesc în pat simt pereții încăpători mult prea încăpători pentru sufletul mărunt
mă întind precum o viță de vie spre pereții aceștia înalți și
Erau acele zile în care intram udă în amfiteatru la 8 dimineața deschideam umbrela țup într-o parte țup în alta colegele râdeau
luam interviuri despre fericire colegii zgribuliți întrebau
ai luat-o
am scos de undeva dintre foile prăfuite o fotografie pâinea prăjită în farfuria de porțelan scăldându-se în soare
fotografie din vremea în care mă trezeam la 5 dimineața
și mă intrebam cât de
Faldurile viselor foșnesc discret în această cameră închisă
în această cameră răcoroasă
fără vedere la cer
Ciudat,
acest perete curat era mâzgălit cu creioane grafice
o casă simplă
o gradină cu
Copilul trecea adormit dintr-o cameră în alta
Fiecare pas îi pierdea din greutate
Copilul pășea lent pe linie și amintirile
se lipeau de pereții transpirați
asemeni unor ventuze însetate
Ceva îl
stau la marginea gropii pământul e uscat sapa intră cu ușurință
acest pământ se va îmbimba cu sângele meu fierbinte
limfa va hrăni ierburile înalte și crude
oamenii își vor face semnul crucii
oare știi cum e să te miști în propriul tău trup ca în trupul unui străin?
m-am pierdut odată cu Dumnezeu
treceam prin parc singură căzuseră castanele și odată cu ele s-a adunat tot prundișul în
te iubesc ioana
pentru ridurile tale fine de femeie la 30 de ani
pentru urechile de elefănțel și părul auriu
dar mai ales pentru ochii blânzi și mâinile de balerină
nu observi ochii
Creșteam în tine ca într-un incubator aripile erau un simplu accesoriu unghiile elementul cel mai important voi scurma sub pământ să îmi găsesc locul de unde am venit
se spune că Dumnezeu există
captatio benevolentia: "dacă nu mă iubiți eu plec" (Laurențiu Enache)
mi-aș murdări mâinile în sângele tău ca apa cristalină
ți-aș gusta ochii și gingiile m-aș scurge la poalele tale te-aș înconjura
mă întreb dacă știi c-am stat pe budă juma de oră plângând mâinile tremurau spasmofilitic încrucișate dacă ți-a păsat vreodată de aceste mâini atât de reci
mă trezesc în tine ca într-o vitrină
nu