Dintr-o răsuflare

1 min lectură·19 martie 2010

Mediu

Copilul închide ochii și sare.
Căpița de fân e un piept cald de mamă.

Acoperișul, trambulina cea mai înaltă
ascunde sub poalele-i roșii
saci de tărâțe făină și nuci
cerge de cânepă cu bobi albi și negri.

Copilul conduce mașina imaginară pe-un sac de cartofi
ceasul mare atârnă de sfoară
la mâna care cerșește cana cu apă
(apă rece și clară)

Copilul crește ca pâinea-n cuptorul chirpit
cu pământ adormit

Tatăl copilului privește tavanul
strânge puternic mâna cuiva
declară că nu-i este frică de moarte.
și moare.
simplu de tot.
Precum soarele cade
seară de seară

Ceasul atârnă de sfoară năuntru
copilul îl poartă mereu pe la crâșmă
îl scaldă-n pahare murdare

I-e sete
de apa rece și clară

E trist ca pâinea din casa
pustie
E prea mare să se joace

de-a tatăl,

de-a soțul,

de-a omul

Alt soare nu mai răsare.

#visual

034953

Despre aceasta lucrare

Autor: Laura Cozma
Tip: Poezie
Cuvinte: 143
Citire: 1 min
Versuri: 31
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Laura Cozma. “Dintr-o răsuflare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laura-cozma/poezie/13933702/dintr-o-rasuflare

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Alexandru Gheție19 mar. 2010

poezie cu multe simboluri, cu imagini delicate ce-si trag seva parca dintr-o indepartata vreme - copilul sare \"în căpița de fân de pe casă /conduce mașina imaginară pe-un sac de cartofi\"... E tare placut modul in care sunt conturate aceste amintiri, se pleaca de la \"acoperisurile caselor\", podul plin de faina, fan, apoi jocul/joaca de-a copilaria fara griji. Dar apare ceasul! da, ceasul care masoara acest joc, un prim avertisment. \"apa rece si clara\" ar simboliza puritatea acelor momente, relaxarea si pofta, setea de viata. Moartea tatalui e foarte bine inserata in poem, prin mijloace simple si sugestive, direct, se face o trecere catre tragic catre disparitia nu doar a unui om, ci si a unei intregi varste. Un soare care nu va mai rasari niciodata - da, un poem bun!!, mi-a trezit multe amintiri... Cu placerea lecturii,
numai bine,
alex

Monica Manolachi20 mar. 2010

Am urmărit aici ceea ce mi se par a fi mijloace de transport – „pegasul cu roți moi ostenite”, „mașina imaginară”, „apa rece și clară”, „pământ adormit”, „casa goală”, „jocul”, „un soare ce nu mai răsare” – ca o purtare și o trecere dinspre obișnuit spre neobișnuit, unde a sări și a răsări sunt complet transferate din real în imaginar și, de aici, în memorie. Mi se pare un text aproape autobiografic. Poate mă înșel. Fotografia se potrivește foarte bine cu textul.

Laura Cozma20 mar. 2010

Alexandru, dacă poemul meu ți-a trezit multe amintiri, tu ai facut ceva mai mult cu \"Oradea are rabdare\".
Te-a trădat că nu ești băstinaș acel \'toată\', căci un orădean cu siguranță ar fi spus \'adă tătă înghețata..\' :)

Monica, textul poate fi considerat autobiografic atâta vreme cât am retrăit copilăria tatălui meu prin poveștile lui, pentru că am crescut în aceleași locuri și copii fiind, am avut parte de aceleași bucurii, iar ca oameni mari, de aceleași tristeți.

V[ mul\'umesc pentru comentariile voastre. M-au bucurat cu adevărat :)