Poezie
Cântec
2 min lectură·
Mediu
Stăteam la graniță aveam genunchii zgâriați
o cruce strălucind la gât
pe câmp
e o apă curgătoare
învolburată
pești argintii mereu grăbiți
norii separă cerul de pământul cerului
gândurile mele de depărtarea ta
Voi pune mereu un bulgăre uscat sub genunchi
voi atinge într-o zi buzele tale și mă voi transforma într-o corabie goală așteptând un singur pasager
îți voi atinge buzele și sufletul meu va înfoia pânze albe cu miros de turtă dulce
voi zâmbi ca într-un portret interbelic
și tu vei minți că sunt cea mai frumoasă
*
Urcam în turn eram singură pe graniță
doar Crișul străjuind uscăciunea pământului de
liniștea cerului
am cutezat
am cutezat și-am început să mă înalț
Fiecare treaptă scârțâia
șuruburile vor sări turnul se va legăna
eu voi pluti asemeni ofeliei
cu hainele umflate de ape
de alge
*
Tu te odihneai la capul meu vorbeai atât de frumos despre Zaheu
se urcase într-un sicomor
numai sa-L vadă pe Domnul
eu mă urcasem
asemeni unui planor
părăsisem turnul
Vedeam
grânele
Macii
grânele
Macii
(tot mai mici)
Adierea vântului
cărăbușii negri de mai
(tot mai mici
tot mai mici)
Pădurile
cazematele
Doi tineri făceau dragoste pe ruinele aburinde
*
O bucată de zahăr ars
cu nucă
Dinții de lapte
și chipul bunicii încadrat în pragul unei case răcoroase
micuțe
Mirosul de pită și croampe prăjite pe ler
*
E dimineață
Mușcatele ascund în verdele lor
nostalgia unui paradis pierdut
Doar iubirea ta se înalță până acolo unde ajunge
doar rugăciunea
065512
0
