în fond blestemul e autentificat de faptul că
cel care îl poartă habar n-are de existența lui
codul meu 2770608364241
care se scrie în fiecare zi
incapabil să urle
răzbate ca sângele fresh
prin
nu stă în puterea lui Dumnezeu să mă coboare în mine.
de aceea, ție aș fi vrut să mă rog,
bărbatul meu dus prin lume să adoarmă soldații,
aș fi vrut să îngenunchez în litera morții
să mă
Ești cel mai bun. Dintre cei mai buni. Nu contează pe ce loc ieși în topuri, tu tot ești cel mai bun. Aș putea să vreau să fii mai bun decât atât, dar știu că o vrei tu îndeajuns. Ești cel mai bun și
am învățat să pescuiesc și eu ca lumea
mi-am luat cârlige argintate
am făcut colecție de vermuși
veseli grași bolânzi inocenți
mi-am lustruit cizmele
de cauciucul peugeotului
știu drumul acesta ca pe podișul din palmă
îi măsurăm pașii cu două perechi de sandale
dacă ai timp de ce n-ai veni
să ne luăm lumea-n cap și s-o ducem în vale
dezlegați de minune obosiți de
lumina crestată de crengi
dă avize vederii
nunațele lui Verde se adună
în iris
făcându-l puiet
de-abia aștept zic
de-abia aștept să m-afund
în privirea ta
ca-ntr-o pădure
numărându-ți
parfumul acesta lasă peceți peste aer
ca și Patrocle scotocesc dumbrăvile
adunând pietricele
- coasta ta e un drum nebătătorit -
în colțul ochiului mijește
un alt simț
îl dedic păcii care
o să se termine în curând.
pe cer sunt multe avioane.
aș putea pleca de mai multe ori, măcar de m-aș întoarce o dată.
peste noapte, respirațiile noastre s-au absorbit în burtă.
am dormit cu fața
nu mă mai vindecă nimic nervii munților au năucit toți vracii
îi vezi și tu cum fug cu globuri în picioare
Blasfemie Nu există lavă rece și nici fuziune între rugă și rug
să-ți spun mai bine
daca în fiecare ușă ar sta
promisiunea pe care o dă fereastra
teii ar locui pe scara blocului
și fix în porți dându-ne binețe
am inventat cheile ca să ne distrăm
cu mâinile pe
aștept de mult noaptea asta cu frici
un uriaș o măsoară cu palmele
și-mi spune că ai să vii
din toate direcțiile
într-o ambuscadă de prisme
până la mine-s năluci la orice
colț de îndoială
și
uneori pot croi limpede șorțuri depărtării
să nu pătăm autostrăzile cu dorurile noastre
desigur nimeni nu știe că în copaci
locuiesc patimi mascate cu crengi
și că lacrimile noastre sunt
îmi mișună dropiile sub piele
dar încă te mai iubesc cu toate simptomele verii
nu alung nici o corabie
nu opresc nici o petală din cădere
las degetul tău să îmi fure liniștea
inelul să
se prea poate sa se duca naluca
inima mea uneori cu liftul intre
etajele sertarele treptele schelele tale
sa sara prea libera un parleaz
sa sape o matca in care sa te bea
orice
numai sa te
culcată pe spate ascult gâlceava ierbii
intrigantele subțiri dau lecții de fior
m-ar trece printre degete m-ar planta
cu propriul meu suflet lângă ele
iau aerul în felii și-l adorm între
aseară am dormit într-o scară de bloc
omul meu lipit de perete eu festonată pe marginile lui
mănușile la uscat pe un calorifer scorojit
picioarele înghețate urechile reci
mână în mână cu ochii
din păcate nimic nu mă poate ucide nimic nu mă termină nimic nu mă poate odihni
eu mi-am chemat într-o seară morții
eu am suportat sosirea morților
eu le-am spus că am văzut dinspre obrazul unui
n-o să devii zeu
pentru că mâna mea
intră în pieptul tău păros
și îți palpează inima
cârligul te prinde de ceafă
iar de mijloc ți-am atârnat
corzile ghimpate
pe care le smucesc
(am întrecut așteptările sângelui meu iată continuu poezia)
*
nu te mai uita ciuntit la prelungirea icoanelor în oameni
lasă pe margine un bănuț o pătură o bucată de pâine
mergi tot mai aplecat în
o cohortă de istorii concurează la scrierea acestui poem
eu blând sfârtecata, mama lor, le pun căpăstrul în gură
le domesticesc le dau pâine și apă și aștept să adoarmă
e important să scrii atunci
i need a fuck buddy
crăcănez cu greu dinții încleștați
ai fermoarului ies din sac
la vânătoare cu nările dilatate
atât de tare că pot simți cum miros limbricii
jucăuși dintr-o burtă
am ajuns la locul crimei cu întârziere
evadasem din piele posibil să-mi fi rașchetat carnea pe dinăuntru
cu dăltițe argintate
de fapt iubirea era o frecție la piciorul lui dumnezeu
cu inima stâlcită
ca un animal orb
care se-ndreaptă spre țevile armei
adulmec urmele tale cu sângele meu
nu cu nările
ghicesc în măruntaiele păsărilor sacrificate
un patrulater de lumină
o întâmplare cu
amărâtul meu călător
ai palmele cenușă
mi-e teamă de inima ta închisă lateral
și de speranțele tale futile
tu care ești înalt
deplinule tu
tu cel care nu încapi în oglindă
în lumină în rame