hăituit de-o enigmă

frumoase imagini ai pus tu aici. o mica sugestie: cred că \"aleatoriu\" e în plus.

remarc \"desculțe pe deal două descântece\"
\"vei înflori caisul bătând din palme\"
\"ca un sunet de clopot în carnea aerului\"

frumos!

\"Aleatoriu\" e mereu în plus, mai ales când spun \"din toate direcțiile\".
Mulțumesc sincer pentru sfat și pentru surprinderea aliterației.
Nu ai tu timp, dar dacă îți faci, mai treci și sugestionează. Unii chiar au nevoie de asta.

prietenesc către onorat,
Livia

Într-adevăr sunetul clopotului este surprinzător, dar fără înfipt n-ar fi fost atît de penetrant. Rămîi o enigmă suverană așteptînd să se pogoare/prăbușească peste tine misterul intens erotizat și sacru al nopții. Îmi place cum invoci acea spaima sacră, aproape apocaliptică, fumegînd a cuvînt. Și cum îl vezi pe rătăcitor:

cu un colț de pâine-n buzunar
cu privire verticală
hăituit de-o enigmă
împovărat de fire
vei înflori caisul bătând din palme

Și cel mai mult îmi place că ai mutat axa lumii în coasta care ești tu - femeia.

odată, un prieten mi-a zis că nu îmi înțelege înscrisurile. și că ar trebui să caut să reușesc să ajung la mintea, sufletul și ochii cititorului. iar după ce scriu, să privesc cuvintele din afara mea, să nu mă leg prea mult de ele, să am curajul să văd unde e greșit.:) și, dacă se poate, să trezesc o emoție. măcar una, cât de mică.
altădată, același prieten mi-a zis că a cunoaște un om înseamnă a fi hăituit de o enigmă. :)
pentru el e poezia asta și pentru tine, Corneliu, ca cititor fin și empatic ce te afli.
Mulțumesc.

prietenesc,
Livia

citesc o altă dimensiune a fricii:
\"aștept de mult noaptea asta cu frici
un uriaș o măsoară cu palmele
și-mi spune că ai să vii
din toate direcțiile\"
Apare ideea unei înfruntări, pregătită de mult(\"aștept\") cu \"două descântece desculțe\", cu un colț de pâine, așteptând să \"strănute zorii\", într-un ritual de exorcizare.
Foarte plăcut.

RuxAndra, autoexorcizare, să iasă sinele cel rău în afară, să fie făcute ca la carte pregătirile pentru întâmpinarea călătorului obosit de nebunia drumurilor către el însuși, tot mai către el însuși.
Frica e tot o formă de curaj: de curaj responsabil, asumat. :)
Dar tu, Andra, ai lăsat viteaz semn de citire și înțelegere pentru care îți cu drag mulțumesc.

prietenesc,
Livia