Dacian Constantin

caut un loc de urlat varianta sonoră a veceurilor publice un spațiu special amenajat pentru țipete scoase din plămâni din gât din foame din cur locante vesele în care voma auditivă să se prelingă

deși locuiesc în furnicar sunt prevăzut cu trompă elefantică simțire tropa-tropa și fâș-fâș dusă-n spatele urechii limba ursului de pluș conservarea neperechii are-un soi de-alunecare dinspre pernă

îmi tai venele ca să mă bei am pus cuburi de gheață peste ele cocktail uman de viață-ntoarsă pe toate fețele îmi tai părul până la ultimul freamăt epidermic pervertit de ura născută dintr-o

cremene de cremene rotulă și cot izbindu-se una de celălalt eu de tine cine mai citește scripturile prin biserica din pieptul tău cine mai bate toaca ținându-se în leșin de balustrada sângelui nu

fără să vreau să te omor am intrat cu briceagul în pleoapele tale se-aude scrâșnit de măsele am violat cu buza ruptă statuia și duhul a ieșit iar bună ziua ce mai faceți am auzit c-aveți

se bucură că nu mai pot să scriu poezie de fapt n-am făcut niciodată altceva decât să scrijelesc piatra funerară a tatei marmură albă calitate extra spania 89 dar nimeni nu s-a prins i-am făcut pe

mi-au jupuit memoria de craniu ca o floare smulsă apare dispare și se-apleacă peste mine ceva cu mult mai mare din mine și din afara mea cu lupul de mână cu calul prins în păr și vântul sub talpă

Cum se face că muzica are atâta putere încât mă ia de mânecă și-l lasă pe Cronos să rânjească trist în colțul clipei ?? Cum se face că nu mă înec în ploile plânse de viori, cum se face că ies mereu

Și acum, ce urmează?! Ce stai cu bucata aia de pâine în mână,încremenit?! De parcă n-ai știi... De parcă n-ai vedea când litera îți dansează pe pleoape... Sosește un anotimp în care nu o să îmi

se recomandă citirea cu atenție a privirilor dezgolirile-n tălpi și imediata apropiere epidermică pot apărea reacții o revoluție frământată îndelung respir într-o ureche sau siropuri

dacă ar fi să existe o unitate de măsură a intensității bătăii de inimă inginerule toți bărbații celebri care m-au iubit ar urla de rușine și-ar smulge degetele din mâini văzând gradul în care

acum mi-am învățat corpul să trăiască în gura altui om și eram moartă căzută din cer foamea le înfrumuseța chipurile foamea netedă și surdă ca o bucată de staniol mama n-ar fi văzut

nu foarte mici dar nici foarte mari ca acum aveam o casetă pe care eu am primit-o muzica se auzea prost destul de prost și ascultam melodia asta eu și cu bro care era încă și mai mic decât

nu mai am timp de transhumanță,du-ți furtunile unde vrei am închis sezonul am tras obloanele să te văd acum să te văd cerșind cu palmele în inversă lovire vântul mă huiduie nu am voie să las tălpi