Poezie
din dimineața asta n-ai cum să mai ierți
curentelectrism continuu
3 min lectură·
Mediu
acum mi-am învățat corpul să trăiască în gura altui om
și eram moartă căzută din cer
foamea le înfrumuseța chipurile
foamea netedă și surdă
ca o bucată de staniol
mama n-ar fi văzut fleica mea de viață
împietrită și fără sânge
dacă n-aș fi avut încăpățânarea să mor
ca tata
înaintea ei
rupându-i oasele dizolvându-i iar inima
mama mea cu inima dizolvată de moarte
niciodată a ei
cât de adânc trebuie să înfigi
în pământ
mâinile
după mirosul cărnii tale
mama își smulge părul
mama rămâne cheală
de ce nu m-ai dat la liceul de muzică
de ce mi-ai transmis această îngrozitoare
dragoste de vitralii și apoi de spații largi
simțul justițiar al nărilor
și paranoia
de ce m-ai lăsat să mă înșel cu păpușile cu pânzele de păianjen
cu duhorile lor împuțite de oameni gurile lor în care
trebuie de azi să mă duc
și de ce m-ai bătut cu palmele și pumnii cu osul
sternului tău ieșit în afară de ce te-ai vărsat în mine
ca o frumoasă halcă de carne istovită
mama își smulge părul
mama mea cheală bolnavă de frică
își zdrobește și ultimele oase
mama mea criminală
mă învelește cu o pânză albă
brodată
și nu se satură să schimbe lumina
lumina mea fierbinte curgând pe unghii
îngălbenindu-le pregătindu-le
pentru asediul plin de iubire
al pământului
și nu știu să înot apa îmi trece de gură
îmi intră apa în urechi ca o ființă vie
moale și nevinovată
acoperă-mă mama ca o igrasie
putrezește-mă tu mama înghite-mă
în liniște
bătrânul dominic intră și el
drept
și toți se dau la o parte
și inima lui abia că nu-i iese prin ochi
distilată
bătrânul dominic nu uită niciun detaliu
de aceea sprâncenele mele îi par la fel
de vesele unghiile mele la fel de timide și părul meu
la fel de încăpățânat ca o ploaie alungită de vară
și începe să țipe
și țipătul lui îngheață lumina
și începe să caște
și gura lui înfulecă tot
foamea îl înfrumusețează
pe măsură ce din mine nu mai rămâne nimic
și nu se satură nu se satură de mine nu se satură nu
firimituri de oase și ceară și pete mici
și eu încă respir
când bătrânul dominic deschide gura
și eu încă respir
din el
și gura mea vorbește din gura bătrânului dominic
și tot acolo tace
mama își smulge părul
mama mea cheală
rămâne nemișcată și încep pereții
să se rotească în jurul ei
din tablouri ies caii albi un castron cu fructe
o barcă pe dunăre și niște păsări bătrâne
trecând din culoare
direct în culorile toamnei
și era atunci într-un fel de incredibilă pace
o dimineață veche
un cui ruginit
în liniștea ei oamenii își ștergeau colțurile gurii
iar soarele pusese deja
căpăstrul pe nori
între oasele mele străpunse de frică și tandrețe
044
0
FC
