Dacian Constantin

Ce-ai zice dacă ne-am privi unul pe celălalt până n-am mai putea și-am clipi amândoi Odată... ?

eu voi salva toți bețivii din birturi voi face din ei medici stomatologi le voi pili unghiile căci de la degete se vede omul frumos le voi unge pielea cu lac să alunece izi cheful de viață

luna sferic lătrată te-a înghițit cu poftă de soare ești amantul ei ideal mi-ai domesticit noaptea caii stau în genunchi peste căpăstrul zorilor silogism din răbdări clipa și-a ros

- Strânge mai tare pumnul, Mi-au spus medicii L-am strâns mai tare Până am obosit - Strânge-l și mai tare, Mi-au spus magii L-am strâns mult mai tare Venele au trosnit - Dar strânge-l

am făcut și azi trotuarul vânzăndu-mă ieftin iluziilor făcându-le mendrele pielea lor era amară și rece și m-am mințit că le-am iubit cu averea strânsă mi-am luat biruitor tot regatul înapoi

în fond blestemul e autentificat de faptul că cel care îl poartă habar n-are de existența lui codul meu care se scrie în fiecare zi mut incapabil să urle blestemul meu sfidează voința încovrigată

să privești ca proasta culoarea terenului iar pe televizor să dea în clocot însuși marele creier singurul pus miză în această seară cu artificii și urlete de veselie să iei ultima scamă de pe

cu periuța de dinți voi da strălucire turnului tău lingvistic ascuns în spatele unor flori metalice clănțănite-ntre poduri de frig de teama de iubire cu periuța aceasta voi țesăla tăcerea

aș fi vrut să fii și tu sau poate nu sunt în pat și mă excită ideea că-s singură în pat ul meu că dumnezeu e peste mine sunt liberă acum sunt frumoasă dumnezeu mă linge ca pe o

moartea alunecă dinspre buricul ei către aorta mea mama îi pune piedică tata o trage de păr timp în care eu -t-r-ă-i-e-s-c- îți spăl mașina cu multă spumă de PUR detergent care nu mai lasă loc de

acest text nu e lung e înalt * viața mea post-mortem explicată și adnotată limpede ca o culegere de algebră până la urmă dacă eu sunt mereu cu un pas înaintea ta tu ești pasul următor

am auzit cum cântă un om cu jumătate de limbă. sunetul său pornea din spatele corzilor vocale, iar pe gură îi ieșea, puțin câte puțin, inima. când a ajuns în dreptul ferestrei mele, pleosc! o inimă

dacă ar fi să mă iau după urletul din interiorul trupului doamne nu începe așa povestea copilului tău colorează câteva ceruri adu baloane clipocește o clipă a sete în chiuvetă spală podelele dar

un bătrân ține în dreptul inimii o pancardă pe care stă scrisă omenirea de la reptilă la copită de la aripă la picior iar trecerea mea se întâmplă atât de pieritoare prin fața lui încât nu las

din muțenie prima vocală te naște rotund alfabetul poate să se scrie începe cu tălpile vorbește-le ca unor copii cu mustăți de lapte pe obraji frânează când o iei razna drogurile se

eu chiar pot orice pot îndeplini toate așteptările mici și mari pot transforma totdeauna într-o clipă prelungă în cădere lentă printr-un burlan căruia i-am putea spune simplu os pot să mă

umblăm cu oul în noi forăm în pâine culcuș poftei ascundem în cutele cărnii instinctele aș vrea s-o comitem să încurcăm circulația la moghioroș să ne treacă reci claxoane prin timpane să

așa cum ți-am mai spus și-n alte vieți în care am trecut unul prin celălalt - eu - ac vesel, ușor închipuit, tu - ață albă, înaltă și subțire - noi trebuie să coasem gura lumii și-n tăcere să ne

hai nu mă emoționa tocmai acum tcmai acum când am aflat pe unde se poate ieși dn labirintul ăsta cu fluturi debusolați din stomac în unele tăvi se coace așteptarea pudrată cu zahar adică e