1.80 înălțime

acest text nu e lung
e înalt


*


viața mea post-mortem explicată și adnotată limpede
ca o culegere de algebră

până la urmă dacă eu sunt mereu cu un pas
înaintea ta
tu ești pasul următor acestuia
trebuie doar să pășesc
ca să murim sau că să stârnim împreună
o revoluție


*


mă tot gândesc cu jind la cercelul meu
verde brun verde căprui argintat
ce mi-a alunecat din ureche în chiar
clipa mea de tandrețe
(meritată)
mă gândesc că al dracu cercel
s-a ascuns în iarba de sub bancă
până la identificare
cu mațele clorofilice

peste noapte
au venit doi corbi cu infraroșu
cleptomani din ăștia care
miros chiloții fecioarelor
și ling tălpile sandalelor femeilor
active
mă gândesc că ei l-au găsit
au dat cu banul care să-l poarte
prin el îmi văd azi mie urechile
cuvintele și praful
care intră în ele

a doua zi pe la amiaz stănescu
stătea absolut inutil în soare
întins pe bancă pe sub bancă
transpirat și ușor flămând
căutându-l


*


cu gura căscată în fața
galantarelor largi cu pește
din carrefour
stănescu părea un pescar încurcat
în propriile sale
undițe

stănescu era mulinat
de pești
într-o mare de oameni


*


într-o zi
voi coborî din bloc
voi face un pas
și în fața mea se va căsca
o trapă
în care voi aluneca
fără împotrivire

voi începe să scriu
post-mortem
cu mama la cap
bocind
ca un refren


*

e suficient doar să cred și chiar acum
stau iar pe bancă la moghioroș
și-mi cade iar și iar același
cercel
în mijlocul clipei mele
de tandrețe
(meritată)

e suficient doar
să cred


*

mi-am jupuit memoria de craniu

apare dispare se-apleacă peste mine ceva
cu mult mai mare din mine și din afara mea

cu cine prin vizuine
în căuș redus la tăcere
zeppelinul ființei
cu lumină-mprejur
și peste capete
de balauri închipuiți

numai o dată am povestit despre
posibilul regat al muțeniei
și tăcerea a cuprins
întreaga mișcare


*

întârzii

undeva inima ta mică
face autostopul


*

apoi la antipa
era răcoare
stănescu citea cu voce tare
toate notițele
despre pietre despre calcani
despre nautili
mi-era un pic frică
de atâta moarte în jur
îmi transpira mâna în mâna lui
și pe furiș strângeam pleoapele
în fața borcanelor
cu caracatițe

totul s-a schimbat
în fața fluturilor
cu cristale fotonice
pe aripi

cuminte
am desfăcut geamul
m-am întins
am înfipt în pântec
marele bold
iar la tălpi
mi-am așezat plăcuța


*


dacă leșin de soare
de foame de tine în mine
dă-mi în cap cu o șină
de tren
și apoi lasă-mi sângele
să curgă

lasă-mi sângele să curgă
îți zic


*

un cercel
verde brun verde căprui argintat
s-a împlântat hotărât
în buricul pământului
situat nu departe de moghioroș

acolo unde iubirea are
1.80 înălțime

doar atât


*


pentru ultima oară
mâna lui alunecă liberă
pe sub tricou
trece peste inima mea
și-mi liniștește carotida

creatorul meu
stănescu
adoarme


*

blana pământului vibrează:
stănescu ciufulește iarba la moghioroș
în căutarea cercelului
verde brun verde căprui argintat


*

până la urmă
conexiunea și blestemul
le simt cel mai clar
în burtă
aici e ceva
un animal
nu știu
aici în burta mea
e ceva
care mă ține strâns legată
ombilical
de tine

un sifon gol care pompează
în mine
o neliniște


*


(mă liniștesc-la finalul acestui text-intru pe messenger-ionuț are o chestie-care țipă-și pe care o numește \"lapsus\"-eu cred că e de fapt un termos care urlă-un emoticon-prin care ionuț vrea să zică ceva disperat-închid compul-întind spatele-și îmi continuu viața)

(ca oricine-de altfel)