fără să mișc lumea

Sa nu-i alunece sufletul... Hmm.. :)) Asa, asa, bine i-ai mai zis...
\"scrântindu-mi întreaga teorie \", \"vise barate\", \"palme ricosand ca doua elastice\", .. Multe metafore care mi-au placut.
Dar... \"condamnata la tacere e firea\", eu n-am tacut acum...
In paranteza acolo...raman pe ganduri... Asa se joaca ursitoarele, asa se amesteca destine... Spui MULT in paranteza!
Placut mult!
Drag,
Licurici.

s-a lipit de mine aceasta imagine. chiar si simgura in fata cititorului s-ar fi putut catara pe spate catre minte, suflet si ce mai avem noi pentru poezie. insa fiind sustinuta de un asemenea poem, care, as zice eu, este el insusi \"un proiect de transformare a pasului in zbor\", drumul este drept, nu trebuie sa se catere pe spate. imi plac poemele tale livia, si tu sa stii ca iti sunt cititor fidel, chiar daca nu imi fac trecerea vizibila.

,

Licuricule, tu ești cititor periculos, azi m-am convins. Observi tu metafore, sugestii, simboluri, bla bla bla, dar mi-e că prea intuiești stările celui ce scrie, așa cum mi-ai demonstrat și aici, și în alte comentarii, chiar la tine sub vers. Cititor periculos ești, Licuricule. Deci valoros !

Și da, parantezele mă spun și mai mult pe mine, aș fi trecut în italics, dar nu știu cum să o fac și, de fapt, cred că e mai bine așa ! :)

Luminează, Licurici, în continuare, colțurile ascunse ale poemelor! :)

prietenesc,
Livia

Andru, mă bucură că ai revenit aici că de la ultima ședință (la \"Ană-mă\", mai știi) credeam că nu îți mai priește nimic de pe pagina asta, acum m-am liniștit, dar tot te rog să mai vii, chiar cu tragerile tale de mânecă fiindcă îmi folosesc mult, asta după ce termini următorul poem cu alexandra și cele alte câteva dezgoliri de mal.

mulțumesc.

prietenesc,
Livia

Carusel juvenil al gîlcevei cu sine, al stărilor mereu adevărate, mereu jucate, totdeauna dublate de o atitudine care le subminează măcar. Totul e luat la palme, pus pe coji de nuci, pus în discuție. Resemnarea e doar un mic puseu de repaus, de tras sufletul. Mîine brațele se vor întinde din nou nerăbdătoare să îmbrățișeze, să dea palme, să atingă totul înfiorate. Se vor întinde poate prea mult, doar cu efect de bumerang. Dar sigur lumea va mai primi un bobîrnac.

datorită efectului de bumerang mi-e că bobârnacul va ajunge fix la mine :)

da, uite, nu am fost în stare să o spun și așa, dar, redus, poemul ăsta e despre bobârnace de tot felul... mai ales despre cele autoaplicate.

mulțumesc, Corneliu, pentru analiza atentă și probitate :)

prietenesc,
livia