jumătate de limbă măr întreg și iubiriul articulat

am auzit cum cântă un om cu jumătate de limbă.
sunetul său pornea din spatele corzilor vocale, iar pe gură îi ieșea, puțin câte puțin, inima.
când a ajuns în dreptul ferestrei mele, pleosc! o inimă fierbinte s-a lipit de ea. în tot acest timp, omul cu jumătate de limbă, cânta.
n-am știut ce să fac pentru că nu în fiecare zi îmi alunecă inimi pe geam.
au venit vrăbiile au ciugulit-o mărunt până s-au înnegrit
au uitat să zboare și s-au făcut pietre.

vrăbiile mele pietre s-au făcut.

așa am învățat că nu există adevăr,
ci doar adevăruri mici și licurice
că ferestrele trebuie dez-zidite când un cerșetor cântă sub ele.
cred că în ziua aceea dumnezeu cânta dezlipirea pleoapelor
iar noi rătăceam cărămizi pe urechi.
ne-afundam în plăpumi scoțând cercuri pe gură.

trăiam, în felul nostru, cu o frică prea mare
și cu prea nordice ferestre.

*
tot atunci dar ceva mai încolo avea mărul ăla viermănos o putere de a-mi chinui mintea pe unde viermele o fi intrat pe unde marea o să iasă din mâneca muntelui care este cea mai apropiată stație de metrou de casă de troleibuz de buzele tale de durerea care nu înseamnă absolut nimic dacă nu simți că a-r-z-i atât de tare încât să își frigă umbra degetele când te-o atinge s-o pui de niște cartofi prăjiți sau de niște lume roasă pe la colțuri lumea ta cu blugii rupți în genunchi de atâta rugăciune meseria mea e să lipesc aripi de înger în umeri de bestie dar nu sunt nici una nici alta decât un adeziv amârât, zise poetul

iubiriule eu cred că amândoi suntem handicapați
tu pășești ca nici o altă ființă pasăre nor
eu tremur ca nici o altă frunză floare val
și între noi mărul ăsta viermănos și un cuțit
cu care nu știu iubiriule ce să tăiem mai întâi:
tăcerea
sau
întunericul?