Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

electronul meu tunelează

înspre afara gropii

1 min lectură·
Mediu
am nevoie de o piele
prin care să absorb marginea
o mușama de unde să strâng zilnic firimiturile
unei vârste nedrepte
nimic nu îți garantează că dacă aș fi avut sânii mai tari
orgasmul tău ar fi suflat tavanul
where you\'re going you\'re not coming back from
mi-e teamă de simetria asta impenetrabilă
de perfecțiune
de prelungirea inimii tale în inima mea
printr-un cablu spiralat și ros
de șoarecii veseli ai planetei
deasupra noastră plutește paralelă lumea abandonată
curba în care se înfig spinii respirărilor de aici
ca niște promisiuni cu sudoare rece
albastru și anti-albastru
ezezel e bleu bleu aproape că nu există
vioara universală își ciupește singură stringurile
învățăm să vibrăm și aici și acolo
odată cu lumina
toate lumile posibile se înghesuie
stau la rând coexistă
sub ochii noștri
încercăm să înțelegem nucleul
în miezul nucleului
fiind
totul
noi doi bateria din bagdad și harta lui piri rais
0285.053
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
151
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Dacian Constantin. “electronul meu tunelează.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dacian-constantin/poezie/191014/electronul-meu-tuneleaza

Comentarii (28)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

IPioan peia
electronii nu tunelează. cel mult, joacă pe straturi, ca și agitație termică a receptorilor tactili.
pe de altă parte, ezezel o fi beleu bleu, dar dacă o fi azaziel, cel negru-negru?
0
IPioan peia
\"bleu bleu\", nu cum a ieșit. nu era cu intenție. agitația termică fu de vină!
0
@dacian-constantinDCDacian Constantin


Nu știu câte știi tu despre gropile cuantice, dar eu știu sigur că electronii mei sunt implicații în tranzacții radiative sau neradiative, dar mai ales în tunelări. Multe prin barieră. Depinde încotro se îndreaptă.

Nu știu despre ce receptori tactili vorbești.





0
@sunet1Ssunet1
mie imi place chestia cu sanii tari si soarecii veseli ai planetei parca ii vad chitaind de veselie

ce lectroni gropi cuantice si asa mai departe ?

important e orgasmul tău ar fi suflat tavanul
0
@dacian-constantinDCDacian Constantin


nu știți, nu vreți să învățați și nici mîna pe carte nu o puneți.

:)

dar, Mihai, sincer și deschis ca de obicei.

hopla sus tavanul. high level.

li
0
@stefan-ciobanuȘCștefan ciobanu
mie imi place mult
\'vioara universală își ciupește singură stringurile\'
\'învățăm să vibrăm și aici și acolo
odată cu lumina\'
si nu stiu de ce....
numai bine
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
si tu esti azi cu bagdadu ha?
0
IPioan peia
ținând cont de faptul că am aci o chiar diodă laser, cu efect pe bază de groapă d-aia, cu substrat de indiu/galiu/arseniu, diodă prin care mă uit din când în când la tine pentru a-ți determina salturile cuantice de pe un strat superior pe unul inferior, prilej cu care deversezi un foton gamma și-l propulsezi direct în spații, de se cutremură tavanele, parcă, totuși, te-aș trimite eu pe mătăluță la carte, datfiindcăpentrucă eu nu mai am nevoie, întrucât am absolvit cursul de \"fizica semiconductorilor\" în fuck de electronică și Tc. da\' tu nu...
sâc!
acu stăi să-ți mai zic un piculuț despte tecst, dacă tot mă insinuai fără permisiune p-acilea:

\"vioara universală își ciupește singură stringurile\"

de ce nu: \"superstringurile\"? enstein și-a pierdut douăj dă ani ca să afle cum e cu integrala asta a tuturor forțelor, da\' dijaba. acu, nu înseamnă că tu nu poți pentru ca să...

\"toate lumile posibile se înghesuie
stau la rând coexistă
sub ochii noștri\"

eu aș renunța la aglomerarea asta astrală și aș glisa către lumea lui leibniz, că e mai simplă și e și cea mai bună. monada și limonada. pe căldura asta, chiar că ar fi salvatoriu.

\"încercăm să înțelegem nucleul
în miezul nucleului
fiind\"

ops! strig: plagiaaaaaaat!

păi eu am spus: înlăuntrul înlăuntrului, adică cevașilea mai liric, iar tu, ca să te-ascunzi după vorbe, te arunci cu capu-n jos în mama lu nucleu, să-l spargi la nas, doamne fere! și să iriți ditamai atomica?

\"noi doi bateria din bagdad și harta lui piri rais\"

aci nu mă mai bag, că la bagdad nu am rude, dar despre piri raios chiar că aj dori să aflu ce și cum, de ce, adică nu a putut linge el măcar o amărâtă dă-nghețată cu kiwi pă canicula asta fierbinte!
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
http://frf.cncsis.ro/documente/210A140.doc

Fig. 2. (a) Structura p-i-n cu puncte cuantice – cand electronii tuneleaza prin regiunea intrinseca, produc un camp electromagnetic coerent care se reflecta pe o zona bogata in electroni

si cand ma gandesc ce mult te-ai chinuit sa scrii comentariul ala pe caldura asta
0
IPioan peia
am un \"o\" în plus acolo. dar asta nu cred că l-a pus pe rais ăla în situația de a mu mai ști țărmurile gheții...
0
IPioan peia
nu știu de ce te-oi fi obosind claudiu, dar chiar știam povestea asta destul de complicată pentru a putea fi înțeleasă intuitiv. e prea multă nevoie de aparatul matematic pentru a glossa la nivel de povestire.
mersi, oricum.
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
da nu m-ai plictisit ioan, am zis doar ca e cald, pt mine esti ok.
0
IPioan peia
ca să nu o lungim prea tare și să nu ne supărăm pe o vreme ca asta...
sensul obiecției mele față de poema de mai sus este următorul: de ce faci uz de termeni extrem de dificili ca sferă de definiție și greu de înțeles, chiar de către fizicieni de meserie, introducându-i într-un context străin, în speță: construcția poetică, atunci când nu ai nici o șansă de a revela cine știe ce variantă interpretativă de natură a ne lumina mințile și semințile!
acesta este un caz flagrant de transfer ilegitim de sens, dintr-un context în altul, făr nici un fel de responsabilitate de tip semantic, să zicem: adică, fără șansa minimă de a favoriza vreun tip de reacție lirică favorabilă, în afara falsei percepții de tipul datul ochilor peste cap, uite-așa, să arătăm și noi ce dăștepți suntem.
e un tip de pedanterie care nu face bine nimănui.

către claudiu: dragă claudiu, dacă ești abs. de fizică teoretică, ți-aș permite să-mi dai lecții, deși nu văd sensul. dacă nu, atunci citește și dă mai departe altuia. eu sunt sastisit de formule matematice. pe bune. numai când îmi amintesc de spațiul cu n dimensiuni și derivatele parțiale, mă ia cu fiori!
0
@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
ca sa-mi permiti trebuie sa-ti cer permisiunea. ori eu nu ti-am cerut-o. din punctul meu de vedere, nu ai ce face si ti-ai gasit un text in subsolul careia sa te spargi aiurea-n figuri cand e destul de clar ca electronii aia tuneleaza, chiar nu ma intereseaza in ce context si n-am chef de super axiome incontestabile. nu e vb de sensul propriu al ideii, tu in 4-5 comentarii numai de sensuri proprii vorbesti, so bati campii. iar comentariile tale sunt ironice si nici de cum critice. & din cate vad nu stii sa intrii in polemica, dar nici sa iesi nu stii si nici cand.

& iti zic eu de ce face li uz de termeni grei de priceput chiaaar si de mari fiziceni & co, pen ca si iubirea saraca, uneori e grea de priceput, nu crezi?

orvoar
0
IPioan peia
așa să fie!
0
@elis-ioanEIelis ioan
după ce am citit poema, eram fericită, descoperisem electronul, nucleul, șoarecii și cablurile, sânii tari și tavanul, marginile, suflul, ce să mai eram cristofor columb al fizicii.
după ce am văzut ce zic băieții rai, ioan și tosa, sunt definitiv în ceață,nu mai știu pe unde să mă tunelez, mai zic atât:
where you\'re going you\'re not coming back from
noi doi bateria din bagdad și harta lui piri rais
0
@sunet1Ssunet1
si declar public asta
( suport consecintele nefaste )
si mai imi plac ( desi ma repet la nesfarsit ) soarecii aia care acum vad ca i-a plagiat elis nu e corect erau soarecii mei vezi ca te dau in judecata pentru plagiat elis

ps claudiu si ioan isi arata muschii elecronici degeaba poema e mistoaca rau
0
@elis-ioanEIelis ioan
ce ne facem că și mie îmi place li?! și tu ai șoarecii veseli ai planetei, eu doar șoareci, eventual care se visează lilieci, dar nu e cazul.
și până la urmă sunt șoarecii lui li, de nu ne-o fugări pe amândoi cu plagiat cu tot.
chițchiț, na :)
0
@mihail-buriceaMBMihail Buricea
Sunt convins ca nu ai numai un singur electron preferat. Efectul de tunel exista atunci cand o particula trece prin bariere energetice... Daca tu ai numai unul care are acest efect esti norocoasa... In ceea ce priveste orgasmul sa fii sigura ca are mare legatura cu sanii tari si mai ales mari... Acest fel de sani produc, ptr orgasmul barbatilor, efectul \"tunel\"... iar daca nu ai asa ceva apeleaza la un implant, dar sa nu spui asta partenerilor deoarece ai risca anularea efectului de tunel in orgasme...
0
@manolescu-gorunMGManolescu Gorun
Hai să fac și eu pe \"deșteptul\", folosind citate ale altora.

\' \"vrăjirea\" minții de către limbaj …confiscarea minții prin fascinația pe care anumite forme de expresie o exercită…forțarea mitologiei create de un simbolism care ne obsedează (în cazul de față pare a fi vorba de o \"nouă mitologie\" care a indus un, de asemenea, \"nou simbolism\" care ne obsedează - cel al fizicii cuantice și subcuantice, n.m. G.M.)…inventarea…de expresii pentru a căror aplicarea corectă lipsesc jocurile de limbaj necesare, apte să confere sens (în cazul de față e vorba de \"trensferuri\" de jocuri de limbaj din fizica cuantică și subcuantică, în domeniul artei unde aplicarea corectă a acestora dă peste absența unor jocuri de limbaj necesare, apte să confere sens, n.m. G.M.)….proiectarea trăsăturilor unui joc de limbaj asupra altuia, esențialmente diferit; detrurnarea expresiilor normale (unui domeniu de aplicare, în cazul de față cel al fizicii cuantice și subcuantice, n.m. G.M.), pentru care există jocuri de limbaj adecvate, și folosirea lor arbitrară (în alt domeniu, cel al artei, n.m. G.M.) fără criterii adecvate de aplicare, în scop pur speculativ\' (Wittgenstein). Și, mai concis comentându-l pe Wittgenstein: \'analogii (formale - fără conținut n.m. G.M.) din gramatica de suprafață a limbii, informații de \"suprafață\" cum spune Hintika, asupra \"informației de adâncime\", tot în terminologia lui Hintika\' (Hacker, \'Insight and illusion. Themes in Philosophy of Wittgenstein\', Calderon Press, 1989).

Concluzie: În acest caz mai trebuie cercetată și \"informația de adâncime\" (în cazul de față, al fizicii cuantice și subcuantice) dacă se dorește, într-adevăr, un \"transfer de jocuri de limbaj\" din aceasta, în poezie și a se \"constata\" dacă acest lucru e posibil sau nu și nu recurgerea (doar) la \"informație de suprafață\" din (sub)cultura de pe Internet (n.b. pe Internet se găsește și cultură cu \"informație de adâncime\" din diverse domenii, dar, evident, e mai greu de găsit și, și mai greu de înțeles \"informația de adâncime\" respectivă).
0
@iulian-poetrycaIPiulian poetrycă
cercetarea sinelui ca epifenomen al fizicalului prin metodele mechanicii cuantice (chiar avand aparatura sofixticata la dispozitie) este ca si cand am incerca sa numaram cu minusi de box unitatile pilozitare ale tuturor gorilelor de munte (pe cale de disparitie, insa foarte, foarte paroase). daca mai intervine si alteritatea (caci d-soara li o introduce) atunci situatia e si mai tocsica,
dat fiind faptul ca bubber, levinas si altii ca ei nu sunt deloc agreati de catre cercetatorii americani (stransi in grupuri, deci formand unitati inalt coezive care se pot lipsi cu usurinta de un asemenea concept)

carevasazica, leibniz, acest precursor al individualismului modern pierde teren in fata globalizarii, ceea ce ne sugereaza prin analogie ca biochimia este mult prea indestulatoare ptr. setea gnoseologica post-coitala.

in sfarsit, bateria din bagdad e:

- electrica
- o scula a unei trupe roc
- sau o baterie de vin???

dar in aceasta problema poate zabet lamuri-ne-va.
0
@sunet1Ssunet1
draga poetrici merleau-ponty reliefeaza in a sa phenomenologie de la perception modul in care experienta noastra nu alcatuieste un domeniu inchis, personal, ci un mod-de-a-fi-in-lume; ne traim vietile in mediul agonic sau cum zicea mp lebenswelt, reductibil la constiinta pura sau personala

asa cum zicea si husserl sa investigam natura relatiei de experienta pe care o avem cu lumea
daca nu iti insusesti repede repede ce zice mp risti sa faci imposibil respectul autentic pentru poezie si te duce invariabil spre acaparatoarele societati de consum ale societatii tehnologice

sfat: incearca sa ajungi si tu un critic poststructuralist si sa iti insusesti respectul pentru teoriile literare si asa mai departe

ps asa-i ca n’ai inteles nimic ?

pps fac si eu ca carlea comenteaza-mi si mie ultimul text poietrici pls pls pls pls
0
@sunet1Ssunet1
si te duce invariabil = si te duci inevitabil
0
AVAurelian Vasile
Li ca noi toti se plimba in poezie pe unde a mai fost macar cu gandul si i-a placut si vine Peia Necredinciosul si nu spune \"minti\" dar spune \"N-am vazut deci nu exista\" si spune ca are un \"o\" in plus si nu mi-a aratat da-l cred ca-s mic si proaspat pe aici si nu stiu ce sa zic dar cred c-a fost printre primii la-mpartit de \"oo\" si eu tin cu Li ca chiar daca nu am fost acolo am fost pe aproape prin zona si mi-a placut
KinR
0
@manolescu-gorunMGManolescu Gorun
Fraților (că surorile bag seamă că nu prea se bagă - știu ele ce știu, nu și de ce!) suntem atât de deștepți unii față de alții (și toți globalizați împreună) încercând să sur-prindem, prin \"reducție fenomenologică\" \"obiectul în ipseitatea lui\" - i.e. \"electronul (ei) care se tunelează\" - (vorba lui Husserl că tot veni vorba de el) (pe Levinas și compania pe care nu-I bagă în seamă gașca de yankei nesimții a lui Chalmers pe care, greșit Poyetrică, îi vâră la \"cognitviști\" care, la rândul lor, sunt cu totul altceva decât ăia de se ocupă cu \"filosofia mentalului\" ca Chalmers - uite ce cacofonie mișto mi-a reușit - etc. etc. etc.) încât bietei autoare a ajuns să i se tunelizeze electronii în toate părțile precum scufița albă …(nu, aici mă opresc că mă jenez de mine însumi, cu toate că ea nu se sfiește să ne provoace \"orgasmul\" (nostru) telectual care chiar a \"suflat tavanul\")…Și, dacă-o mai ținem așa, pierdem, precis, al doilea sfert de azi al campionatului mondial (acum, oricum, suntem în pauza dintre ălea două sferturi). Ei, și ce-i cu asta, nu merită să avem orgasm după orgasm (fiecare pe limba lui și toți împreună dar separat) dacă asta e plăcerea noastră, va zice Li, revenind cu picioarele pe pământ, privind la hărțile \"piri rais\" care au devenit acum individuale. Gata, mi-ajunge! Ne revedem după ora 12, la sfârșitul meciului, dacă mai rezistăm în continuare….

Măi, Li! Ești mare domn\'le! Că ai provocat atâta fierbințeală care a sporit, până acum, văzând cu ochii și mătăluță stai și te distrezi detașat și rece și nu-ți trece prin cap să chemi pompierii din \"Cântăreața chela\" (nesimțita, tot în același fel se piaptănă!) să ne stingă focul. Gata. Începe meciu\'



0
@cont-sters-2743Șșters
nu citesc comentariile de mai sus pentru ca nu am timp si nu vreau sa intru in polemici cu respectabilii domni.

sa analizam cateva aspecte

o musama de unde(pe care)sa strang ....
imaginea este frumoasa, nu-mi place de unde

mi-e teamă de simetria asta impenetrabilă
de perfecțiune-acest vers este un imens cliseu, sper sa realizezi acest lucru, puteai induce asimetria, era mai interesant, intre suflete, bataile inimii, etc etc

deasupra noastra pluteste paralela lumea--acest vers are o nuanta pleonastica si destul de stangace expresia, chiar daca intercalezi acel paralela, pentru a crea al doilea sens. Sa zicem ca o formulare de genul...deasupra noastra paralela lumea...si versul urmator pluteste abandonata, poate ar mai fi facilitat asimilarea

Mai jos o tai intr-o folizofie de taiat frunza la caini, cu teoria cuantica sau galaxia gutenberg, universuri pliate, universuri in molecule si alte idei fumate si rasfumate de altii, nu stiu de ce te chinui sincer cu asemenea logicisme si fizicisme cand poti incerca sa scrii poezie. Stii ca nu am nimic cu omul Alina, dar textele astea sunt vai de mama lor. Eminescu a spus intr-un singur rand ceea ce ai spus tu intr-o poema...atatia ani...ce nu incerci si tu sa fii la fel de concisa si filosoafa?
0
tunelează sau nu electronii, realitatea e că \"toate lumile posibile se înghesuie/stau la rând coexistă/sub ochii noștri\"
și mi-au mai plăcut următoarele versuri: \"mi-e teamă de simetria asta impenetrabilă/de perfecțiune/de prelungirea inimii tale în inima mea\"

Sebastian Mihail Albu
0
@dacian-constantinDCDacian Constantin


va multumesc pentru semnale tuturor. sper ca nu considerati ca ati pierdut timp si ati facut uz inutil de tasta.

claudiutosa, da.

li
0